Ca din străvechimi, viața economică, socială, spirituală a tuturor românilor din vatra genezei lor a fost unitară și interdependentă în toate țările românești, indiferent de regimul politic. Am subliniat faptul că Unirea Principatelor, apoi dobândirea independenței de stat a României, prin războiul din 1877-1878, au avut un ecou pozitiv în provinciile românești de peste Carpați, dinamizând conștiința politică, consolidând ideea de unitate națională, motivând profund gestica eliberatoare. Procesele amintite mai sus demonstrează cu prisosință creșterea conștiinței naționale în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureșul istoric. Un alt eveniment istoric care electrizează românimea din provinciile administrative incluse regatului unguresc este campania din 1913 și rolul de arbitru balcanic al micului regat românesc. Cu toate opreliștile jandarmerești, ale cenzurii și administrației, fluxul ancestral care străbate Carpații în dublu sens capătă, la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, o intensitate deosebită. TRIBUNA din Sibiu, în redacția căreia lucrează Coșbuc și Slavici, devine o gazetă națională. Acolo se relansează lozinca Soarele nostru la București răsare.
* În 1891, studenții universităților București și Iași, ca și studențimea română care studia în străinătate, alcătuiesc un MEMORIU prin care protestează împotriva silniciilor hungarismului, tipărindu-l în franceză și germană.
* Studenții unguri răspund printru-un alt MEMORIU.
* În replică, tinerii transilvăneni în frunte cu Aurel G. Popovici tipăresc, la 1892, în română, italiană, franceză și germană admirabila REPLICĂ A JUNIMEI ACADEMICE ROMÂNE DIN TRANSILVANIA ȘI UNGARIA. O analiză amănunțită a tragediei românilor din Imperiul Austro-Ungar. De aici se naște, tot în 1892, celebrul document analitic adresat împăratului, sub numele de MEMORANDUM. Documentul a fost semnat de comitetul care l-a alcătuit: dr. Ioan Rațiu - președinte, Gheorghe Pop de Băsești și Eugen Brote - vicepreședinți; dr. Vasile Lucaciu - secretar general; Septimiu Albini - secretar.
* O deputăție din 120 de personalități, intelectuali și țărani duc documentul la Viena.
* Împăratul refuză să primească deputăția. Documentul rămâne la Ioan Rațiu, care-l depune la cancelaria imperială.
* Frantz Josef nu deschide plicul. Îl trimite prim-ministrului ungur la Budapesta, contele Szápáryi, care, nedesfăcând plicul, i-l înapoiază lui Ioan Rațiu.
* Românii țin o Conferință națională în 1893 și publică MEMORANDUMUL în TRIBUNA.
* De aici prigoana jandarmerească și judecătorească dezlănțuită de guvernul unguresc.
* 31 august 1893. Curtea cu jurați din Cluj condamnă pentru REPLICA din 1892 pe Aurel C. Popovici la 4 ani temniță și 1.000 coroane amendă; iar pe contabilul tipografiei, Nicolae Roman, la 1 an temniță și 600 coroane amendă. Procuror, un Jeszensky ultrașovin despre care a mai fost vorba în această carte. Același Jeszensky acuză. Comitetul Național Român, răspunzător de MEMORANDUM, de înaltă trădare și agitație pentru dezmembrarea statului unguresc.
* Rolul habsburgului este odios, conform tradiției care începe cu asasinarea lui Mihai Viteazul și continuă cu a corifeilor Horea, Cloșca și Crișan, cu asasinarea morală a lui Avram Iancu. La 10 septembrie 1893, aflat la Sebeș, habsburgul le spune mitropolitului Ioan Mețianu și episcopului Mihail Pavel, citez: ...n-are cuvinte prin care să osândească îndeajuns acele primejdioase ațâțări care în unele ținuturi țintesc să ademenească poporul pe căi greșite. Miopia politică a habsburgilor este una din cauzele prăbușirii imperiului bicefal.
* 7 mai 1894. Cluj. Încep dezbaterile în procesul memorandiștilor. Orașul este invadat de mase românești venite din Banat, Hațeg, Maramureș. Vin ziariști din Franța, Italia, de peste munți. Se alcătuiește un birou de presă. Opinia publică europeană este în alertă. Procesul este tipic pentru dictatul absolutismului.
* Ministrul Teleszky interzice transmiterea telegramelor de presă. Ziariștii sunt obligați să trimită curieri în fiecare zi la Predeal sau Viena cu telegramele respective.
* Inculpații: 22 de fruntași români. Cu o zi înainte de începerea procesului, aceștia îi telegrafiază habsburgului.
* 23 mai 1894. Procurorul Jeszensky își ține rechizitoriul. Fruntașii Partidului Național Român sunt acuzați de: încălcarea legilor, ațâțări la răscoală, trădare de patrie. Rechizitoriul sfârșește așa: ...interesele înalte ale statului național maghiar cer ca fapte cu scopuri atât de primejdioase să-și afle răsplata vrednică.
* Declarația lui Ioan Rațiu, după rechizitoriu: este sub demnitatea acuzaților să se apere în fața unor învinovățiri absurde. De fapt, doctorul în drept Ioan Rațiu face un rechizitoriu aspru al hungarismului. Momentul este unul din cele mai cruciale ale istoriei transilvănene: ...Ceea ce discutăm aici, domnilor, este însăși existența poporului român. Existența unui popor nu se discută, se afirmă. Și concluzia care exprimă esența hungarismului: ...Prin spiritul de intoleranță de rasă fără seamăn în Europa, osândindu-ne, veți izbuti numai să dovediți lumii că maghiarii sunt o notă discordantă în concertul civilizațiunii.
* 27 mai 1894. Se pronunță sentința. Cel mai primejdios, preotul dr. Vasile Lucaciu, 5 ani de temniță; dr. Ioan Rațiu, 2 ani; Gheorghe Pop de Băsești, 1 an; Demetriu Comșa, 3 ani; dr. Daniil P. Barcianu, 2 ani și 6 luni; Nicolae Cristea, viitor mitropolit și patriarh, 8 luni; Iuliu Coroianu, 2 ani și 8 luni; Patriciu Barbu, 2 luni; dr. Teodor Mihali, 2 ani și 6 luni; Aurel Suciu, 1 an și 6 luni; Mihail Velicu, 2 ani; Rubin Patiția, 2 ani și 6 luni; Gherasim Domide, 2 ani și 6 luni; Dionisie Roman, 8 luni; Septimiu Albini, 2 ani și 6 luni. În total 31 de ani și 2 luni, plus cheltuieli apăsătoare de judecată.
* La 16 iunie 1894, ministrul de Interne Hieronimy interzice activitatea Partidului Național Român.
* Rațiu, Coroianu și Lucaciu sunt întemnițați în dura închisoare de la Seghedin. Ceilalți la Vaț. Alți memorandiști și câțiva ziariști iau calea temnițelor. Se înăsprește teroarea jandarmerească. Foarte mulți patrioți iau calea exilului. Cei mai mulți trec munții în România.
* Autoritățile fanatizează masele ungurești care năvălesc asupra caselor celor întemnițați, prăpădindu-le avutul și dărâmând o parte din ele.
(Va urma)
