VEȘTI DE PRIN BURICU' TÂRGULUI

Deunăzi, cam pe când valul de căldură neobișnuită pentru astă perioadă a anului ne dădu târcoale zgândărindu-ne-amintirile văratice, trezindu-ne, totodată, tomnatice nostalgii. Veneam către casă cu tati meu și, dând să ieșim din gangul cu langoșeria din centrul ultra-fantastic de bine utilatei noastre mici urbe marisiene spre-a o coti'nspre scara blocului, ne-am oprit sub copertina asortată pe care un domn de treab'a dotat-o din munca lui c'o prispă de gresie faină și unde lumea poate sta liniștită spre-a'și căuta cheile'n tașcă, chiar de plouă cu găleata... Hait! Bucuria mea de copil! O băltoacă cât China, cu spumă albă decorată, de-acu' ziceai că iese din ea Afrodita ceea, bunica Venusii, că romanii ăia pe cât de pricepuți fură la trebile 'nginerești și militare, p'atât de slăbuți fură la cele spirituale, de până și zeii îi împrumutară de la grecii cei de care zice tati că umblă vorba că tre' să te ferești chiar și când aduc daruri...

Îmi frec firave mânuțele 'mi și dau a sări drept în mijlocul băltoacei, râzând în mine la imaginea ce s-o naște din stropii ce'i voi împroșca'n toate părțile când oi ajunge-a tropăi prin minunea lichidă. Da' de unde, că tati mă prinde de subsuori și mă saltă ca p'un fulg, dojenindu-mă: “Maria! Ne bubuie mami p'amândoi de-ajungem uzi leoarcă acasă!” Râd, oricum, că și când mă ia tati'n brațe mult îmi place, da' parcă tot nu'mi pot lua gândul de la băltoaca cea cu vino'ncoace. Apoi îl aud pe tati'njurând în barbă pe umflatu' acela chelos (da' deloc simpatic, ca tati) ce'și spăla, dom'ne, hârbu' de mașină drept în buricu' târgului, vis-a-vis de măgăoaia ceea intergalactică (de care vă zisesem mai demult, când cu primarele nostru emininke și echipa lui primăricească cu lipici la nătăfleții ce pun ușor botu' la momeli de tot felu') și de multi-brava noastră poliție locală, nițel cam castrată de tupeul jegoșilor șmenari cu merțane ș'alte calești d'astea modernikitschoase, cu mulți cai sub capotă. Mă mir că tati, la cum îl știu io de “săritor”, s'a putut mulțumi doar cu o privire disprețuitoare la adresa grăsanului cu pricina (care, fie vorba'ntre noi, ne zăpăcește zilnic cu fumurile ce'i ies atât din banița'i de pe umeri, cât și din coșu' covrigăriei ce'și ițește botu' drept în geamurile noastre și ne fericește c'o largă paletă de izuri, care mai de care mai adormitoare (acuma, ca să fiu cinstită, mami zice că coșu' cela-i de mult timp acolo, vestigiu al primei șarje de buticari postrivuluționari cu patalama la mână, de la organe, și facilități multiple de'nvestitori strategici, la scară locală, mai modești, totuși, decât capitaliștii ceia din orașu' lu' bietu' Bucur, că fură martiri, ca a lu' bombonelu' ăla de geoană mumă, aia de'i căzuse butelca din ladă p'un picior, întru salvarea țării de sub jugul cismarului acela multhulit de toți cei care, după ce l'au împănat cu plumb, tăindu'l cu metralera pe post de porc de Ignat, că tot era boboru'nfometat, de ne-au întinat Crăciunul pe-o mie de ani de-amu'ncolo, s'au mutat în casa lui, bovarici porci orwellieni cu câinii lor de pripas cu tot, ca să aibă cine'i păzi de gloata ce se fac a o conduce 'nspre mărețe zări albastre... etnobotanice...). Aiaiaiii! Tre' să iau o gură de apă că mi se uscă gurița după astă lungă și'ntortocheată tiradă.

Da' unde vreau io a ajunge cu pomelnicu' ista? Ei, unde! Iaca, la Ileana Cosânzeana din basmele ce mi le citește tati din cărțuliile celea roșii de pe rafturile bibliotecii din ultracentralul cămin al nost'! Ajunși acăsucă, după ce tati mă purtă în brațe pe scări, aud niscai zarvă afară, că de când ne puserăm plase antibâzăitoare putem sta cu geamurile deschise, acum că sezonul măgăoaiei urlătoare de vis-a-vis se cam trecu, că doar n'or mai sta nătăfleții să le clănțăne dinții la propaganda globalistă din hollylemnul cela, sau cum naiba'i mai zice. O zbughesc pe balcon spre-a'mi arunca nițel cârn năsucu' printre fiarele balustradei vopsite de tati de zici că-i nouă, și-o văd pe Cosânzeana și pe supraponderalul de care vă zisei (vedeți, io știu toată seria sinonimică ș'o și folosesc, că mă'nvăță tati al meu, că zice el, de când cu corectitudinea asta politică, grasu' nu mai e gras, nici chiar obez nu mai e, ci supraponderal, ca să nu i se pleoșteasc'ofensate șuncile cele mari și multe de supărare, că doar nu el e de vină că bagă'ntrânsu' ca porcu', ci glanda, aerul, apa contaminată și guvernu' ista corupt, că nu dă o ordonanță să slăbească toți grașii), ăla de'și spăla mașina chiar în curtea Poliției Locale...

Îi și aud, în același timp, prilej de bucurie că, iaca, veni o femeie s'ajute semi-castrații în lupta zilnică, de uzură, cu șmenarii tupeiști de care mami și vecinii nu mai pot a'și parca mașinile până hăt!, noaptea târziu, când se mai eliberează vreun loc. Vreau să vă spun că discursul doamnei polițist era unul impecabil, scurt și la obiect, deși dobitocul' cela umflat folosea tot tertipul din arsenalul neo-bolșevic spre-a devia subiectul discuției, autovictimizându-se și încercând permanent a schimba rolurile. Da' nu i-a mers, Cosânzeana noastră l'a pus la punct, determinându'l a'și opri furtunu', cu toată bombăneala de rigoare a nesimțitului rășpectiv. De unde deduc io că doamna cunoștea zicala aia care spune să nu te pui cu proștii, că te aduc la nivelul lor și te bat lejer cu experiența. Bravo ei! Se pare că mai există speranță pentru ist obidit popor, dacă femeile ș'or reveni în fire (e o teorie, zice tati că i-au spus-o profii lui pe la școlile celea, după care o societate e atât de decăzută pe cât de decăzută e femeia din acea societate, deoarece ea educă, în cei șapte ani de-acasă, și pe viitorul bărbat, care, azi, e mai mult un fătălău, în general, după cum zice tati, că io nu mă prea pricep, încă).

Acuma, înainte de-a'ncăleca p'o șa, fain ar fi ca ș'un Făt-Frumos să binevoiasc' a se-alătura celei Cosânzene, că, după cum zice și buni a mea, c'o floare primăvară nu se face și unde' s doi puterea crește.

Pe de altă parte, cum pe la noi orice minune ține trei zile, cam tot atâta cât o nuntă'mpărătească (că noi, dacă nu știați, avem și rege - ba chiar doi avurăm, da' unu' o mierli ș'acu-i bătaie mare pe ciozvârta pe care-o primise 'napoi, după ce renunțase p'o rentă bunicică de la comuniștii ceia huliți, de primise ș'o decorație de la unu' stalinskaya, sau cam așa ceva - și 'mpărat, da' și președinte, doar țiganii ceia, bine manevrați din culise, nu ne lasă la greu și ne fericesc cu toate rangurile și dinastiile posibile), pe Cosânzeana n'o mai văzurăm p'acilea, prin preajmă, semn că, fie lucrurile reintrară pe făgașul obișnuit, fie șmenarii, auzind de vajnica eroină a Poliției Locale o tuliră care 'ncotro 'nspre bordeiele prin care văzuseră lumina zilei...

Ș' acu', abia, dau a'ncăleca pe-o șa... da' simt io, așa, că lână mai e de dărăcit destulă, că tati are tolba plină, și'mi mai împărtășește și mie din ea, că doar și Buddha cela zicea că informația dacă nu-i împărtășită nulă e, adică n'are nicio valoare... Haide, pa!

Mda! Mai bine Doamne ajută (cum spune tati că îi ura buni a lui atunci când se despărțeau, că io n'am apucat a o cunoaște, da' cred că zicea bine ea  ce zicea)!

Lasă un comentariu