COLABORARE ROMÂNO-PALESTINIANĂ ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI

Distribuie pe:

Zilele trecute, ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, și ministrul Afacerilor Externe și al Expatriaților din Palestina, dr. Riad Malki, au semnat un Program de colaborare în domeniul educației între Ministerul Educației Naționale și Ministerul Învățământului Superior din Palestina. Documentul include prevederi privind acordarea de burse, schimburi de experiență în domeniul asigurării calității în învățământul preuniversitar și superior, respectiv sprijinirea predării și învățării limbii române în școlile și universitățile palestiniene.

Totodată, prin intermediul acestui program sunt încurajate cooperarea interuniversitară și colaborarea în domeniul recunoașterii diplomelor din învățământul preuniversitar și universitar. În contextul discuțiilor purtate, părțile și-au manifestat satisfacția pentru cooperarea în domeniul educației între cele două instituții, subliniind potențialul de dezvoltare.

La ceremonia oficială, desfășurată la sediul Ministerului Educației Naționale, a participat și viceministrul pentru învățământul superior din Palestina, Basri Salmoodi.

Protocolul intră în vigoare la data semnării și este valabil o perioadă de doi ani, informează Ministerul Educației Naționale.

Lasă un comentariu