VREMEA COLINDELOR...

Distribuie pe:

Motto: „Prin colinde, creația populară a geniului românesc cântă la ferestrele universului și răscolește inima lumii, pe care o și tămăduiește, fie și numai pentru o clipă, de neliniști și de dureri." (I.P.S. Irineu al Alba Iuliei)

La ceas de seară, în data de 18.12.2018, la Târgu-Mureș a avut loc un concert de colinde la inițiativa pr. protopop Olimpiu Zăhan, căruia se cuvine să îi mulțumim pentru darurile pregătite colindătorilor veniți la Biserica de Lemn, cel mai vechi locaș de închinare al românilor ortodocși din localitate. Această activitate organizată sub genericul „Colindând vestim nașterea Domnului", de către Grupul de Inițiativă pentru Tinerii din Târgu-Mureș, face parte din proiectul educațional județean „Școala din tinda Bisericii", realizat în parteneriat de către următoarele instituții mureșene: Protopopiatul Ortodox Român din Târgu-Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian" și Colegiul Național „Unirea" din Târgu-Mureș.

Colindând, vestim nașterea Pruncului dumnezeiesc Iisus Hristos, căci „Nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită și nu e osteneală mai de folos, decât să facem părtași pe cei mai tineri, pe cei ce vin după noi, de bucuriile sufletești moștenite din vechime, să li le predăm lor ca pe o zestre de mare preț". Așa scria George Breazul în Cuvântul de lămurire la culegerea sa de colinde, iar noi, dascălii din Târgu-Mureș, în special cei ce ne străduim să-i apropiem pe tineri de Hristos și de Biserică, în Ajun de Crăciun dorind să perpetuăm datina strămoșească a colindatului, ne-am adunat să lăudăm în cântări nașterea Domnului, alături de elevi, în Bisericuța de Lemn din Târgu-Mureș, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Arhanghel Mihail, locul în care a poposit în urmă cu un secol și jumătate și poetul nepereche Mihai Eminescu în drum spre Blaj. Gazdă primitoare a fost părintele paroh Hancu Ioan Daniel, care a adresat participanților un cuvânt de suflet în prag de sărbătoare. Au venit să dăruiască din prea plinul inimii mesajul păcii la Nașterea Domnului elevii de la următoarele școli mureșene: Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu" - prof. coordonatoare: Guțu Claudia și Pop Oana, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian" - prof. coordonatoare: Jeddi Tünde, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul" - prof. coordonatoare: Emilia Manole, Liceul de Artă - prof. coordonatoare: Lakatos Kinga și Mureșan Laura, Colegiul Național „Unirea"- coordonator: pr. Iuliu Florea, Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu" - prof. coordonatoare: Simona Florea, dar și voluntarii din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români, coordonați de pr. Iuliu Florea. Mulțumim dascălilor, preoților și coordonatorilor cetelor de colindători care au participat la această activitate menită să apropie școala de Biserică și de tradițiile noastre strămoșești în același timp. Mulțumim, de asemenea, pentru sfat și sprijin în organizare pr. Claudiu Chiorean, inspector școlar pentru Religie.

 

Lasă un comentariu