HRISTOS, DROGURILE ȘI... TITANICUL

În anul 1912, noua și uriașa navă oceanică Titanic s-a izbit de un bloc de gheață în voiajul ei inaugural și s-a scufundat, cu sute de vieți pierdute. În urma acestei tragedii, într-un ziar au apărut două ilustrații. Una conținea o imagine a vaporului izbindu-se de blocul de gheață și fărâmițându-se ca o coajă de ou. Dedesubtul ilustrației se putea citi aceste cuvinte: “Slăbiciunea omului, supremația naturii”. Celălalt desen îl reprezenta pe unul dintre pasageri, W.T. Stead, pășind înapoi spre a oferi locul său în ultima barcă de salvare unei femei cu un copil; sub acea imagine se aflau înscrise cuvintele: “Slăbiciunea naturii, supremația omului”. Despre această supremație ne vorbește Hristos în Evanghelie când ne arată că aceasta trebuie găsită în slujirea smerită a altora. “Cine vrea să fie întâi între voi - zice Domnul - să fie tuturor slugă”. Supremația nu constă în faptul că mulți te servesc pe tine, ci în faptul că tu slujești pe oameni, din iubire pentru Hristos! Pentru că El, Dumnezeul suprem, a trăit în mijlocul nostru timp de 33 de ani ca un slujitor, spălând picioarele oamenilor ca un sclav și murind moarte de sclav pe cruce, pentru mântuirea noastră.

* * *

Trăim într-o epocă de mari frământări sociale, plină de felurite curente, de materialism, ateism etc. care îndeamnă oamenii spre o viață contrară moralei creștine, amăgindu-i cu o fericire externă, folosind o literatură imorală, care duce la tot felul de patimi și acțiuni periculoase ca: morfinomania, drogurile, beția, furtul, crima, desfrâul, lipsa de respect față de părinți, față de bătrâni și altele. Este de ajuns ca un creștin să fie atins numai de o singură patimă din cele de mai sus și acela este pierdut, îndepărtat de la fața lui Dumnezeu. Chipul său sufletesc s-a deformat și și-a pierdut demnitatea împărătească de făptură a lui Dumnezeu răscumpărată cu mare preț. S-a slăbănogit prin păcat, a pierdut stăpânirea de sine, a devenit din stăpân sclav. Bine spunea Teolipt al Filadelfiei că: “a da frâu liber simțurilor înseamnă a încătușa sufletul, iar a încătușa simțurile înseamnă a elibera sufletul”.

* * *

În urmă cu două mii de ani, oamenii L-au văzut pe Dumnezeul întrupat, înfășat în scutece și culcat într-o iesle. Câțiva ani mai târziu, ei au auzit cuvintele cerești ieșite din gura Lui, s-au atins de veșmintele Lui. Contemporanii lui Hristos aveau îndreptățirea să strige entuziasmați: “Cu noi este Dumnezeu!”. Cu aceeași îndreptățire și însuflețire, putem striga și noi, creștinii de astăzi: “Cu noi este Dumnezeu!”. Iubirea divină s-a descoperit tuturor prin Hristos, drept pentru care Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: “Prin iubirea Sa mai presus de minte și nesfârșită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat și prin natură tocmai ceea ce iubea”, adică om. El este Emanuel, Dumnezeu coborât printre oameni. Înălțat la ceruri, Mântuitorul continuă să fie cu noi, Îi pasă de noi. El este susținătorul nostru care “stă de-a dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi” (Romani 8, 34).

Din volumul “Hristos, salvarea noastră”

 

Lasă un comentariu