“PARTENERIAT DESCHIS ȘI COOPERANT” ÎN TIMPUL PREȘEDINȚIEI ROMÂNE A CONSILIULUI UE, DAR... PÂNĂ LA MIGRAȚIE

Distribuie pe:

Takács Szabolcs, secretar de stat responsabil cu problemele europene în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, a declarat că executivul de la Budapesta va fi un partener deschis și cooperant în perioada președinției române a Consiliului UE, în toate problemele majore ce privesc asigurarea unității blocului comunitar. Potrivit oficialului ungar, în această perioadă, cel mai important eveniment politic va fi alegerea noului Parlament European (PE) și a noii Comisii Europene, organisme de la care se așteaptă mai multă înțelegere față de pozițiile, punctele de vedere și identitatea statelor naționale membre, decât există în acest moment. Takács a enumerat, cu titlu exemplificativ, consolidarea protecției frontierelor - parte din competența națională a statelor membre - și problema acordurilor ce urmează a fi încheiate cu țările din afara Europei, în vederea stopării fenomenului migrației.

O chestiune extrem de sensibilă, în care statele vor trebui să dea dovadă de fermitate și verticalitate o constituie planificarea bugetului UE pentru 2021-2027, proces ce va începe chiar în primul semestru al anului viitor, odată cu preluarea președinției Consiliului UE de către țara noastră: “Atât România cât și Ungaria sunt de părere că fondurile de coeziune, respectiv ale celor pentru agricultură și dezvoltare rurală, nu reprezintă o decizie caritativă a celor cu contribuție netă din Europa de Vest, ci o politică stabilită explicit într-un contract, iar modificări ale volumului nu ar trebui să fie permise” (sursa - MTI). Cu alte cuvinte, este inacceptabil ca, în baza propunerilor CE, regiunile mai puțin dezvoltate să dispună de mai puține resurse decât cele dezvoltate.

Secretarul de stat ungar, care s-a întâlnit recent, la București, cu George Ciamba, ministru delegat pentru afaceri europene, responsabil pentru președinția română a UE de anul viitor, a mai adăugat că Budapesta și Bucureștiul sunt de acord și asupra faptului că nu mai poate fi tolerată alocarea, discriminatorie și disproporționată, de resurse pentru programe de cercetare și dezvoltare, respectiv 95% din bani să fie alocați statelor membre vechi, și doar 5% să fie direcționați către cele 13 state care au aderat la UE mai târziu.

Deschiderea spre colaborare și parteneriat cu România, a ținut să precizeze, clar și neechivoc oficialul ungar, exclude, din capul locului, susținerea fenomenului migrației ilegale, problemă care, deși aparent rezolvată, va constitui, și în deceniile ce urmează, una dintre marile provocări politice ale Europei. În acest sens, secretarul de stat a atras atenția că punctul de vedere al Budapestei a rămas neschimbat încă de la începutul crizei migrației și nici nu se va schimba: “Ungaria nu sprijină ideea ca Europa să devină un continent de imigranți”, iar statele membre trebuie să decidă singure dacă vor deveni sau nu țări de imigranți.

Pe de altă parte, șeful diplomației ungare, Péter Szijjártó, a declarat luni, la audierea în fața comisiei parlamentare pentru afaceri externe, că, pe măsură ce tot mai multă lume citește și ia în serios Pactul privind migrația globală, crește și numărul celor care îl refuză, nefiind exclus ca alte țări să se adauge celor care îl resping.

La rândul său, Viktor Orbán informează (sursa - MTI) că, recentul summit de la Bruxelles “a pornit pașnic, părea o întrunire jovială, dar s-a terminat furtunos”. Concret, spune premierul ungar, în cadrul reuniunii, a fost vorba de o acțiune “in extremis”, pentru atingerea obiectivelor privind aducerea de imigranți în Uniunea Europeană, “forțând ca propunerea să treacă acum prin consiliul prim-miniștrilor (...). A mai fost un atac dur: mai mulți bani, mai multe drepturi pentru imigranți și respingerea acelor țări care nu servesc imigrație”.

Deloc de neglijat este recenta scrisoare deschisă adresată președintelui Macron de către un grup de generali francezi (inclusiv fostul ministru al Apărării, Charles Millon) care îl critică vehement pentru că, prin semnarea Pactului, a comis un act de “trădare a națiunii”, întrucât decizia “privează Franța de o și mai mare suveranitate”. “Statul francez va realiza prea târziu imposibilitatea de a integra atât de mulți oameni care, pe lângă cultura lor complet diferită, s-au regrupat în ultimii 40 de ani în zone care nu se supun legilor Republicii”, se arată în scrisoare. Generalii îl mai acuză pe Macron că se face vinovat de “negarea democrației” pentru că a semnat Pactul “trecând peste popor”.

Ce-i drept, România nu numai că a semnat Pactul “trecând peste popor”, ci a considerat că poporul nu trebuie nici măcar informat, deschis și corect, asupra capcanelor din controversatul document. O face, iată, deputatul britanic Janice Atkinson (sursa - activenews): Pactul ar duce la inundarea Europei cu 59 de milioane de migranți în următorii 6 ani, va distruge cultura și identitatea țărilor europene, va ajunge să facă ilegală utilizarea termenului de “migranți ilegali”, înlocuindu-l cu “migranți”, orice critică la adresa acestui fenomen fiind considerată drept “un discurs al urii”.

În acest context, preluarea de către România a președinției Consiliului UE nu se anunță deloc o întreprindere ușoară: este evident că politicile de gestionare a migrației vor constitui, în perioada următoare, puncte cheie pe agenda Uniunii, divizată, acum, între pro și anti migrație. Este lesne de anticipat că, dată fiind încăpățânarea lui Viktor Orbán (care “n-a trecut peste popor”), “parteneriatul deschis și cooperant”, promis de Ungaria, stă, deja, sub semnul fragilității, Budapesta, dar și alte state membre UE (vezi exemplele francez, polonez, austriac, belgian ș.a.) nefiind dispuse la niciun compromis de natură a le afecta suveranitatea și interesele naționale.

Sunt semne, așadar, că, odată ajunși la cârma Consiliului UE, vom patina pe o gheață extrem de subțire. Cu sprijin masiv din partea “cârtițelor” și a cozilor de topor autohtone, etichetarea României drept promotoare a “discursului urii” și factor de “negare a democrației” este doar o chestiune de timp, dacă, în al 12-lea ceas, politicienii noștri (Parlamentul de la București fiind singurul care mai poate drege lucrurile, cât de cât) nu vor binevoi să-și îndrepte spinările încovoiate și să-și aducă aminte că “poți să-i prostești pe unii oameni tot timpul, poți să-i prostești pe toți oamenii - un timp, dar nu poți să-i prostești pe toți oamenii, tot timpul”. (Citatul este din gândirea lui Abraham Lincoln, nu din cea a dlui Iohannis, ca să nu creăm vreo confuzie.)

... În orice caz, așa cum se prezintă situația la zi, parafrazându-l pe Alexandru Brătescu-Voinești, “veni-vor zile grele pentru bietul pui...”

Lasă un comentariu