LA LUDUȘ, PREZENTUL VIU AL COLINDELOR

Distribuie pe:

FESTIVALUL DE COLINDE LA PREȘCOLARI, ajuns la ediția a XIV-a, a marcat începutul derulării proiectelor educaționale dedicate marii sărbători creștine a Nașterii Domnului (Crăciunul) și apropiatului An Nou. Fiecare grupă de preșcolari a prezentat gazdelor primitoare, printre care, la loc de cinste s-au aflat domnul primar Ioan Cristian Moldovan și domnul viceprimar Kis Istvan, câte un obicei popular: Fecioara Maria, căutând sălaș ca să Îl nască pe Mesia, închinarea magilor, colinde, cântecul cu stea, jocul cu măști, darul, Moș Ajun și Moș Crăciun, împodobirea bradului și aprinderea lumânărilor.

Au fost primiți și răsplătiți cu covrigei, dulciuri și mere colindătorii de la Căsuța Fermecată, reprezentând Grupa Mare B (îndrumați de doamnele educatoare Adina Roșca și Olivia Hațegan), Grupa Piticii Voinici (ed. Dana Pop și Adriana Beian), grupa Princhindeii (ed. Ileana Oltean și Botezan Kinga), grupele Licuricii și Mijlocie A (ed. Petruța Szasz și Mihaela Ogrean), de la Grădinițele cu program normal, din Gheja (ed. Elena Mărginean) și Roșiori (ed. Keczeg Maria, Iszlai Izabela și Monica Mărginean), de la Grădinița cu program prelun-git nr. 1 (ed. Tegla Annamaria și Székely Timea, ed. Andreea Cercel, Monica Huidan).

În încheierea festivalului, doamna educatoare Botezan Kinga le-a urat preșcolarilor și părinților acestora, invitaților să trăiască magia Nașterii Domnului prin ochii și sufletul copilului.

***

Marți, 18 decembrie 2018, la Casa orășenească de Cultură din Luduș a avut loc a V-a ediție a Festivalului - concurs HRISTOS SE NAȘTE, MĂRIȚI-L!, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia și Protopopiatul Ortodox Luduș.

Alocuțiunile de deschidere au fost rostite de părintele protopop Lucian Voșloban și de preotul inspector de religie Dorin Chiorean.

“Mi-ai arătat cât de săraci suntem!”

Într-o bună zi, tatăl unei familii înstărite hotărî să-și ducă fiul într-o călătorie pentru a-i arăta cât de bogați sunt ei și felul în care trăiesc oamenii simpli. Tatăl și fiul petrecură mai multe zile și nopți la ferma unei familii sărace. Întorși acasă, tatăl își întreabă fiul: - Ei bine, fiule, cum ți s-a părut călătoria? - Ooo, a fost extraordinar, tată! - Ai văzut cât de săraci sunt oamenii?, întrebă tatăl. Fiul îi răspunse: - Am văzut că noi avem un câine și ei au patru. Noi avem o piscină, iar ei au un iaz uriaș. Noi avem becuri în grădină, ei au stelele nopții. Noi avem o bucată de pământ, ei au câmpuri largi ce se întind până dincolo de orizont. Noi avem servitori, iar ei îi servesc pe alții. Noi ne cumpărăm mâncarea, ei o cultivă. Noi avem ziduri care ne apără proprietatea, ei au prieteni care îi ocrotesc. La auzul vorbelor fiului său, tatăl rămase încremenit. Fiul adaugă: - Tată, îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat cât de săraci suntem!

Sub părinteasca lor îndrumare, cei aproximativ 500 de elevi - colindători și sutele de părinți și aparținători au înălțat spre ceruri rugăciunea Tatăl Nostru.

Pe parcursul a trei ore și jumătate, au colindat frumos, aducând vestea cea mare a Nașterii Domnului Hristos, grupurile de colindători de la Liceul Teoretic “Samuil Micu” Sărmașu (coordonatori preot Viorel Gotea și prof. Anca Chirilă), de la școlile gimnaziale din comunele Sânpetru (prof. Ioan Bucur), Șeulia de Câmpie (prof. Minodora Bold), Miheșu de Câmpie (prof. Cosmin Sărmășan), Cuci (preot Vasile David, preoteasa Roxana David), Ațintiș (preot Ioan Bucea, prof. Ioan Șopterean), Sânger - Cipăieni (prof. Ana Maria Mărginean), din orașul Iernut (prof. Alexandru Igna), din orașul Luduș, Școala Gimnazială 1 (64 de elevi, prof. Ioan Șopterean, Ovidiu Ghereasim, NIcoleta Gherman, Susana Urcan, Manuela Vușcan), Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” (245 de elevi, prof. Luminița Chețan, Ildiko Hereșanu, Ana Bordan, Nadia Ghic, Ioan Șopterean, Marioara Dăian, Carmen Uțiu, Ovidia David, Daniela Boca, Angela Sălcudean, Liana Monica Nistor), Liceul Tehnologic nr. 1 (prof. Septimiu Pop).

Toți colindătorii au fost răsplătiți cu aplauze, diplomă de participare, cărți religioase, iconițe, colăcei și mere, cu felicitările părintelui protopop Lucian Voșloban și ale inspectorului de religie Dorin Chiorean, cu bucuriile și îmbrățișările părinților.

***

Între cele două festivaluri, grupuri de preșcolari și de elevi din instituțiile de învățămând din oraș au împodobit aleea Brazilor de Crăciun, din Parcul Central și brazii plantați de Primărie pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 și în proximitatea Complexului Statuar “Părinți fondatori ai României Mari”, din vechiul Centru civic. Grupuri de colindători au fost primiți de domnul primar Ioan Cristian Moldovan, de salariații primăriei, de angajații și beneficiarii CRRN Luduș. Urmând tradiția, joi, 20 decembrie 2018, Autobuzul lui Moș Crăciun i-a vizitat pe copiii din toate cartierele orașului.

Sărbători fericite si binecuvântate tuturor ludușenilor!

Lasă un comentariu