PENSIONARII TIPOGRAFI, LA O NOUĂ ÎNTÂLNIRE

Distribuie pe:

În ziua de Sfântul Ștefan, odată cu ziua de 27 decembrie 2018, la încheierea unui an, cei doi administratori ai Tipografiei CROMATIC TIPO SRL, Teofil Marian și Vasile Ormenișan, și-au propus să stea cu foștii colegi la un pahar de vorbă. Așadar, cu ajutorul lui Györfi Teodor au reușit ca să adune un număr de 30 de tipografi. La întâlnire a răspuns “prezent” și fostul director, Iacob Crișan.

La această întâlnire de suflet pentru cei doi administratori, Vasile Ormenișan și Teofil Marian, a fost o mare bucurie de a se revedea cu foștii lor colegi, cu care au muncit o viață întreagă. Întâlnirea a avut loc la restaurantul “Darina” din Târgu-Mureș, unde, lângă un pahar bun de vin, și-au depănat amintiri din timpul cât au fost angajați ai Tipografiei Târgu-Mureș.

Au fost prezenți seniorii pensionari: Luprik Maria, Fulöp Ferencz, dar au răspuns invitației și mai tinerii pensionari ca: Kiraly Istvan, Halațiu Elena etc., care au activat un număr mare de ani la această tipografie mureșeană.

Pentru a aduce un omagiu celor care nu mai sunt, tipograful Ioan Suciu a propus un moment de reculegere. Apoi a spus: “Urăm multă sănătate celor doi administratori, Vasile Ormenișan și Teofil Marian, și rezultate foarte bune în activitatea lor. Tuturor colegilor vă doresc un an nou fericit, un an bun și multă sănătate!

A fost o după-amiază plăcută cu multă voie bună, când s-a închinat un pahar de vin bun înaintea noului an, pensionarii tipografi petrecând câteva ore plăcute, fără a avea gândul la ziua de mâine.

Lasă un comentariu