ANUL A ÎNCEPUT, „RĂZBOIUL" CONTINUĂ…

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis și-a prezentat, ieri, la Palatul Cotroceni, agenda pentru 2019, precizând obiectivele pe care le are în vedere pe parcursul anului: „o mai bună și mai profundă integrare europeană, consolidarea posturii României în cadrul NATO, consolidarea statului de drept, continuarea în forță a luptei anticorupție", iar în plan personal - câștigarea unui nou mandat de președinte al României. „Voi intra în competiție pentru un nou mandat de președinte. Nu mă tem de nici un contracandidat. Sunt foarte optimist, nu mă tem niciodată de contracandidați", a declarat Iohannis, precizând că se bazează pe susținerea PNL, „însă importantă este susținerea românilor".

Întrebat cum ar fi o cursă prezidențială cu Liviu Dragnea, șeful statului a răspuns: „Eu cred că orice cursă electorală are un parcurs pe care îl cunoaștem, cu campanie electorală, dar în final, important este ce doresc alegătorii și la sfârșitul anului 2019 vom ști ce președinte și-au dorit românii".

În cadrul declarațiilor de presă de la Palatul Cotroceni, președintele Iohannis a reiterat decizia sa de a refuza propunerile ca Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici să devină miniștrii Dezvoltării Regionale, respectiv Transporturilor și de a-l revoca pe procurorul general Augustin Lazăr, despre care a spus că „face o treabă foarte bună", subliniind că așa-zisa evaluare prezentată de ministrul Justiției nu satisface rigorile legii. („Ministrul Justiției, neavând altă treabă de făcut, mi-a mai trimis încă o dată documentele de revocare".)

În ce privește refuzul de numire a celor doi miniștri propuși de PSD, Iohannis a precizat că un răspuns argumentat în acest sens va fi formulat și prezentat public la mijlocul săptămânii viitoare. Cât despre o posibilă discuție cu premierul Viorica Dăncilă pe marginea acestui refuz, el a arătat că intenționează să discute cu aceasta ori de câte ori îl caută într-o chestiune care privește Guvernul.

Într-o primă reacție la aceste declarații, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat presei, ieri, că, deși Klaus Iohannis crede că poate câștiga un nou mandat opunându-se deciziilor CCR și blocând Guvernul, suspendarea președintelui este ultimul demers luat în calcul, coaliția de guvernare fiind interesată ca România să aibă o președinție de succes la Consiliul Uniunii Europene.

„Normal că analizăm și noi ce se întâmplă în perioada următoare. Dar, în același timp, vreau să spun că demersul cu suspendarea este ultimul demers pe care în acest moment, când România deține Președinția Consiliului UE, îl inițiază. Pe noi ne interesează o Președinție de succes, ne interesează să avem niște rezultate foarte bune pe cât mai multe domenii, și nu ne interesează să continuăm lupta cu Iohannis, chiar dacă el ne-a anunțat astăzi că își dorește un nou mandat", a subliniat deputatul PSD.

La rândul său, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a reacționat ieri pe Facebook, la anunțul președintelui Klaus Iohannis că nu îl va numi în funcția de ministru al Transporturilor, acuzându-l pe șeful statului că l-a refuzat „fără nicio rațiune, fără nicio logică" și susținând că, dacă ar fi fost numit, ar fi făcut autostrada până la Sibiu.

„E păcat, domnule președinte Iohannis, să veniți după atât timp să spuneți că echipa dumneavoastră nu a terminat analiza asupra numirilor. Dacă nu ați terminat analiza asupra numirilor, cum ați putut refuza?! Îmi permit să vă spun, însă, unde ați greșit prin acest refuz. Ambii, și eu, și dumneavoastră, eram cei mai îndreptățiți aleși să unim Piteștiul de Sibiu printr-o autostradă! De asemenea, Olguța Vasilescu și cu mine am fi fost cei mai îndreptățiți aleși să unim Piteștiul de Craiova printr-o autostradă, amândoi din pozițiile de ministru pentru care am fost propuși (…). Probabil că o să motivați că sunt un penal de rang înalt, așa cum tot spuneți și despre ceilalți colegi din PSD și așa cum s-au străduit procurori de pe lângă ÎCCJ să demonstreze pe repede-înainte în această perioadă. Așa cum ați arătat prin acțiunile și declarațiile din ultimul timp, domnule președinte, nu binele României și proiectele pentru țară sunt prioritatea dumneavoastră. Ci, așa cum v-ați și început declarația de astăzi, interesul dumneavoastră este pur politic și electoral. Iar românii vor vedea cum sacrificați progresul țării pentru miza personală a unui nou mandat", a conchis trezorierul PSD.

În context, notăm scepticismul… brusc al presei internaționale privind un posibil mandat de succes al României la președinția Consiliului UE. La mai puțin de o săptămână de la eveniment, România este prezentată drept o țară profund coruptă, caracterizată prin „erodarea statului de drept" (EUObserver - „Corupția de acasă umbrește președinția UE a României", Financial Times - Liviu Dragnea, „sforarul condamnat" din țara care a preluat președinția UE), corupția fiind caracterizată drept „o caracteristică fundamentală a societății românești" în mass-media de limbă franceză și engleză de pe continent, care publică, aproape zilnic, comentarii negative, ironice, la adresa României, inclusiv („Politico"- n.n.) aprecieri jignitoare, de genul: „Dragă eurocrat, după un respiro la Viena, este timpul să te îndrepți către estul sălbatic al Europei, pentru președinția românească a Consiliului UE. Dacă ai supraviețuit Sofiei, Bucureștiul nu va veni ca un șoc…".

…Vă place, dle președinte?

Lasă un comentariu