TÂRGUMUREȘEANCA GEORGIANA LIRCĂ, PREMIATĂ DE FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE LUPTE

Distribuie pe:

Tânăra luptătoare de la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Mureș s-a numărat printre sportivii premiați în cadrul „Galei Laureaților 2018", organizate, zilele trecute, de Federația Română de Lupte. Georgiana Lircă a cucerit, anul trecut, o medalie de argint la Campionatele Europene pentru juniori mici, de la Györ (Ungaria), una de aur la Campionatul Balcanic de la Sarajevo (Bosnia-Herțegovina) și titlul de campioană națională. Luptătoarea mureșeană, antrenată de Fazakas Csaba, Vlad Dragoș și Gyarmati Ferenc, a fost premiată și în cadrul Galei Sportului Mureșean, fiind desemnată de Direcția Județeană de Sport și Tineret cel mai bun sportiv junior al județului Mureș în 2018.

Lasă un comentariu