COPIII PĂRINȚILOR ALCOOLICI RISCĂ SĂ AIBĂ SOȚI CU ACEEAȘI DEPENDENȚĂ

Distribuie pe:

Cercetătorii suedezi de la Univer-sitatea Lund, citați de descopera.ro, susțin că dependența de alcool a părinților îi afectează pe copiii acestora, în sensul că ei se căsătoresc mai devreme (sub 25 de ani), cu persoane care au, de asemenea, probleme cu consumul de alcool.

„Studiul nostru are la bază datele din registre legale, medicale și farmaceutice ale 1,17 milioane de persoane din Suedia, care s-au născut între anii 1965 și 1975, încercând să descoperim dacă dependența de alcool a părinților afectează viața de adult a copiilor lor.

Sunt multe metode prin care un părinte alcoolic poate influența riscul apariției dependenței și la copil. Una dintre cele mai importante căi este cea a genelor transmise de la părinte la copil. O altă metodă importantă pe care am prezentat-o în studiu este cea a mediului social.

În cadrul studiului, am descoperit că persoana cu care te căsătorești nu este întâmplătoare. De fapt, persoanele ce prezintă un risc mai crescut de dezvoltare a alcoolismului, din cauza problemelor părinților, sunt mult mai predispuse să aibă un soț sau o soție ce va exacerba acest risc.

Mare parte din aceste efecte devin mai puternice atunci când numărul părinților cu alcoolism crește de la unul la ambii. Majoritatea efectelor au fost observate și după analizarea statutului socio-economic al părinților, a altor afecțiuni și a statutului consumului de alcool al copiilor ajunși la maturitate.

Rezultatele au mai arătat că fiicele care au mame alcoolice sunt mult mai predispuse să aibă un soț cu aceeași dependență", afirmă oamenii de știință suedezi.

Lasă un comentariu