O ȘANSĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Statisticile arată că la începutul anului trecut România avea aproximativ 3 milioane de copii, din care 57.279 erau cuprinși în sistemul de protecție socială și 95.308 copii aveau cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Au fost înregistrate, totodată, 14.323 de cazuri de abuzuri de tip fizic, emoțional, exploatare prin muncă, exploatare prin comitere de infracțiuni și exploatare sexuală, victime fiind copiii. Cazurile de neglijare se cifrau la 10.181, din care majoritatea în mediul rural.

Aceste date devin cu atât mai îngrijorătoare cu cât doar 3.250 de copii erau adoptabili și numai 1.800 de familii aveau atestat pentru adopție. Evoluția adopțiilor în România arată o curbă descendentă clară, cu un maxim pozitiv înregistrat în anul 2.000, când au avut loc 3.035 de adopții internaționale și 1.291 de adopții naționale. Începând cu anul 2005, adopțiile internaționale au fost oprite. Sistarea adopțiilor internaționale în sine a avut motivațiile sale, dar de atunci, în medie, anual se înregistrează mai puțin de 1.000 de cazuri de adopție, restul copiilor părăsiți fiind lipsiți de siguranță, în primul rând, și apoi de o serie de factori care le-ar permite o dezvoltare armonioasă și o integrare facilă în societate, printre care cel mai important este afecțiunea.

Se spune că problematica orfanilor a fost moștenită din comunism, respectiv din perioada în care avorturile erau ilegale, dar copiii aceia acum ori nu mai sunt, ori sunt deja adulți. Orfanii din România au ajuns material de studiu pentru cercetătorii și societățile filantropice străine. Destinele acestor copii interesează pe oricine, dar în mult prea mică măsură pe cei care trebuie. Casele de tip familial sunt șanse reale pentru acești copii, dar izvorul răului sunt abandonurile, fie ele în maternități, fie în alte locuri și la diferite vârste. Ambiguitățile legale din prezent întrețin o stare de nesiguranță care condamnă din ce în ce mai mulți copii la lipsă de protecție a drepturilor pe care le au.

Indiferent de statisticile care circulă în prezent legat de problematica orfanilor, cert este un lucru: statul nu dispune de locuințe sociale suficiente pentru instituționalizarea tuturor copiilor abandonați, nici de alocări financiare bugetate pentru intervenții de natură să prevină separarea copilului de familie, singura șansă pe care ar mai avea-o acești copii la siguranță și integrare socială corespunzătoare fiind aceea de a se acorda o atenție deosebită conceptului de dezvoltare în familie, de la legiferarea corectă a adopțiilor și până la legiferarea serviciului social de tip rezidențial, care să înlocuiască instituționalizarea de tip “orfelinat” care s-a ajuns la concluzia că traumatizează mai mult decât ajută.

Copiii noștri merită să ne ocupăm noi de ei, nu străinii, pentru că această etapă a vieții, copilăria, trece repede, nu se mai întoarce, dar urmările rămân, adunând și mai multe lacrimi pe obrazul României.

 

Lasă un comentariu