Mă chinuie gândul că Lazăr Lădariu nu mai este în această lume. Căutând printre scrierile care ne leagă, am aflat câteva rânduri pe care le-am scris, în urmă cu cinci ani, când redactorul-șef al cotidianului “Cuvântul liber”, poetul, cărturarul și marele patriot român împlinea 75 de ani. Așa l-am văzut și descris eu atunci, iar absența sa se simte acum precum un hău...
Condoleanțe, Marianei Cristescu, întregii familii, redacției “Cuvântul liber” și celor care încă o mai compun cu stoicism, o redută a vieții pentru cel plecat deunăzi către veșnicia dumnezeiască...
Un ultim și înlăcrimat omagiu, Lazăre!
Pentru mine, Lazăr Lădariu este omul care și-a ales deliberat un destin și nu destinul l-a ales pe el. Ne cunoaștem de mai bine de două decenii. A fost printre puținii care mi-a întins o mână colegial, după 1990, și mi-a dat girul încrederii pentru a face parte din redacția cotidianului ,,Cuvântul liber” din Târgu-Mureș. Mai apoi, în calitatea sa de redactor-șef, mi-a ținut adeseori partea, atunci când opiniile mele jurnalistice nu coincideau cu cele ale unor colegi, încă tributari școlilor și gazetăriei de partid. Îmi amintesc cu plăcere de pasiunea cu care am făcut presă, la acea vreme a începuturilor, alături de Mihai Suciu, Ileana Sandu, Mariana Cristescu, Marius Însurățelu, Ioan Cismaș și mulți alții... O echipă cu vocație pentru cultură, subsumată mizelor principiale fundamentale, o redută de apărare a intereselor naționale identitare, a libertății de exprimare și, categoric, intelectualist idealistă.
Lazăr Lădariu a reprezentat întotdeauna în această ecuație redacțională a fermenților creativi, într-o confruntare aglomerată și alambicată de orgolii și vanități, un mediator și un factor de echilibru. A fost și a rămas o voce, un reper lucid al echilibrului și cumpătării. Activitatea didactică universitară, cea scriitoricească, implicarea în politică i-au oferit de-a lungul vremii frecvente debușee și posibile alternative existențiale. Însă, ultimativ, a ales întotdeauna gazetăria, ca profesiune de credință și refugiu în fața tentațiilor ispititoarelor, dar dezamăgitoarelor miraje. A spus-o repetat, de-a lungul anilor, obsesiv, am ajuns chiar să memorez pe de rost cuvintele sale laitmotiv al credinței: ,,«gazetăria nu-i o meserie pentru fricoși», rămân consecvent îndemnului lui Nenea Iancu Caragiale - «Cinste și gramatică!». Am fost și voi rămâne același «câine de pază al democrației»! Iubindu-mi Neamul meu românesc, voi merge până la capăt în lupta mea pentru apărarea ființei naționale și a grăirii noastre, însoțit de Testamentul lui Ienăchiță Văcărescu privind «Creșterea limbei românești/Și-a patriei cinstire». Același voi fi pe baricada adevărului...”. Le-a spus întotdeuna cu o emoție vie, nedisimulată, absolut testimonial.
Câți vor mai fi oare cei care, în confruntarea cu liberul arbitru, pot alege și își pot asuma atât de ferm și inechivoc drumul destinului lor?! Criticat adeseori, persiflat sau înjurat, considerat un naționalist extremist de către adversarii care imaginează nestingherit încă autonomii teritoriale în chiar inima României, dar cel mai adesea apreciat, elogiat și aplaudat de către cei care cu adevărat merită, Lazăr Lădariu nu a putut fi însă niciodată ignorat. Condeiul său ca un vârf de spadă continuă să țintească, de mai multe decenii, către pieptul celor care provoacă durere neamului său, apărându-i deopotrivă pe cei mulți, obidiți și necăjiți. Este, fără îndoială, un leader prolific în domeniul gazetăriei, dar și un etalon al creației poetice care i-a însoțit permanent existența, precum o umbră spirituală.
Întrucât Lazăr Lădariu continuă să rămână mereu același, așa cum îl știm dintotdeauna, extrem de vivace, plin de vervă și energie creativă, chiar aflându-se la o vârstă venerabilă, îi doresc să se bucure de multă sănătate, vigoare, inspirație și savoare spirituală pentru a continua să-i bucure pe toți cei care cred în steaua sa călăuzitoare, fiindu-i necondiționat prieteni.
