Lecturându-le scriiturile în versuri, nici că ai crede că sunt contemporani cu noi. Unul, aproape “enervant” de tânăr, iar celălalt încărunțit de gânduri-gânditoare și de ai săi mulți ani trecuți din viață. Primul dintre ei este ghizășanul-sibian Ioan Stopiță: “...în timp ce tata altoia/pe arborele lui genealogic/un mugur nou, din creierul său/mama îmi făcea o inimă/torcând și țesând, albe fire/și roșii, din sângele ei.../oare unde am fost până ce/tata mi-a dat partea lui/spre viață/iar mama partea ei/de nemoarte...” Cel de-al doilea este prietenul Ion Brad (n.8 nov. 1929), la împlinirea vârstei de 88 de ani, urmaș al țăranilor-plugari ai satului Pănade, de pe Valea Târnavei Mici a Blajului “Școlii Ardelene.”: “...Să stăm cândva de vorbă,/iubita mea, în doi,/să cheltuim o noapte/pe tot ce suntem noi.../Tu să detești cafeaua,/eu un bătrân rachiu.../Să fie cald în casă/și rânduială-n lucruri,/să fim, întâia dată,/noi, singuri, să te bucuri./de noaptea care trece,/de ziua care vine,/atât cât se mai poate,/cât ni se mai cuvine./Să stăm, ca unul singur,/de vorbă amândoi/și să săpăm în urmă,/până vom da de noi...”
