MENINGITA MORALĂ ÎN POLITICA ȘI SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ POSTDECEMBRISTĂ (I)

Acum mai bine de un secol “poetul pătimirii noastre”, după cum într-un mod emblematic era considerat Octavian Goga, sintetiza maladia de care suferea România prin această boală gravă a sufletului - meningita morală, care metaforic spunând, poate îngropa societatea, devenind o epidemie înfricoșătoare. În aceste zile, când s-au împlinit 29 de ani de la Revoluție, acest flagel moral a atins cote paroxistice, asemenea unui cancer social ce cuprinde cea mai mare parte dintre noi, atât prin indiferența față de această maladie, cât și prin încurajarea ei, devenind solidari cu cei care poartă microbii acestei boli. Bilanțul acestei perioade postdecembriste nu este deloc optimist, România devenind o țară pusă la mezat atât din interior, cât și din exterior, iar ceea ce este clamat atât de mult de pigmei politici - cu un statut politic atât de jos și de josnic - postdecembriști, democrația și statul de drept, nu este și nici nu a fost decât un mit politic și o himeră, ca să nu spun un narcotic administrat fără niciun scrupul moral maselor, dovada cea mai concretă fiind încălcarea principiului în conformitate cu care nimeni nu e mai presus de lege, când în mod flagrant, la cel mai înalt nivel, acest principiu este încălcat cu obstinație de cei care ar trebui să se constituie într-un model comportamental, nodul gordian fiind regăsit în acest spirit arivist al celor certați cu legea, care, așa cum ușor putem observa, atât la noi cât și în alte părți, depășesc orice limită a bunului simț, deviza lor fiind totul pentru ei și nu pentru țară și cei pe care îi reprezintă.

La fel ca și atunci, și în prezent suntem așa cum, cu amărăciune constata marele poet citat, o “țară de secături...  căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei”, în care există “politicienii ordinari, hoții improvizați, astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputați contrabandiști... ”, la care opțiunea spre politică a fost și a rămas interesul strict personal și tendința de înavuțire fără limite, într-un dispreț total cu interesele țării. Pe acest fond al predominării eticii scopului și în ignoranță cu mijloacele la care recurg pentru împlinirea acestora, de la început s-a realizat o selecție negativă în rândul clasei politice, fiind cernuți prin sita socială acei lipsiți de scrupule morale, fără aptitudini și vocație politică, carieriștii și ariviștii, pricepuți în trădare și jocuri politice murdare, cu un IQ moral foarte scăzut, la unii inexistent. Astfel, “hoții improvizați” s-au transformat în lupi moraliști, unii dintre ei, din lupi de mare au ajuns mari dregători de țară, și în luptători pentru dreptate socială și împotriva corupției, demonstrând cel mai profund cinism și cea mai profundă ipocrizie și demagogie, ca forme simptomatice ale acestei maladii contagioase și înfricoșătoare din psihologia poporului român, preluată și moștenită de la cei care, de-a lungul istoriei, cu mici excepții, au guvernat în mod discreționar această țară frumoasă, într-un dispreț total față de ea și oamenii truditori ai ei. Prin acești farisei ai politicii românești s-a creat o “imagine tangibilă” (capital de imagine pe fondul relațiilor interumane din societate) negativă a societății românești postdecembriste și un feedback negativ între clasa politică decredibilizată și popor, afectând, deopotrivă, coeziunea socială și climatul psiho-moral în această scurtă și obositoare perioadă de tranziție, aducând România în fața unei prăpastii din acest punct de vedere.

Într-adevăr, dacă vom realiza o diagnoză psiho-morală asupra clasei politice românești, la aceste momente aniversare, dar și a societății care s-a molipsit de la aceasta, vom putea observa că societatea românească prezentă este o societate grav bolnavă din punct de vedere moral - și nu numai, situându-se într-o stare cancerigenă morală de metastază, ceea ce presupune cu necesitate o asemenea diagnoză și analiză din partea unor specialiști, asemenea unui bolnav care trebuie văzut de un medic, care la rândul său, în urma rezultatelor medicale obținute și a decelării cauzelor care au condus spre îmbolnăvire, nu rămâne doar la asemenea constatări, ci, în funcție de gravitatea bolii, îi recomandă tratamentul necesar și optim în vederea ameliorării sau, dacă este posibil, a eradicării acestei maladii și a suferințelor pricinuite de aceasta la nivelul întregii societăți. În acest caz, cu impact macrosocial, cel care deține asemenea competențe, specifice unui medic generalist, este sociologul, deoarece sociologia îi conferă capacitatea unei viziuni holistice - de ansamblu asupra structurilor și funcțiilor conexe acestora, mai ales atunci când societatea suferă de o asemenea maladie ce implică și un diagnostic de specialitate, presupunând o diagnosticare interdisciplinară care reunește specialiști din mai multe domenii ale societății și psihicului uman. Cât de gravă este această boală socială, denumită generic prin meningită morală, rezultă din analogia sa cu maladia biologică, care așa cum spun specialiștii în domeniu neurofiziologic, pot produce un blocaj funcțional la nivelul întregului organism, asemenea meningitei morale care poate bloca întreg metabolismul social și în primul rând subsistemul politic, cel care reprezintă creierul societății.

Dar, înainte de a prezenta cauzele și tipul maladiilor sociale, cum este și maladia morală ce cade sub incidența acestor boli de anvergură societală, consider necesar să definesc sintagma de boala socială, căci despre o asemenea boală este vorba, sintagma regăsită în chiar judecata de valoare emisă la început, și care, în condițiile societății românești, are un profund caracter axiomatic, fiind foarte transparentă în toate încheieturile și articulațiile ei, fiind regăsită la tot pasul.

(Va urma)

 

Lasă un comentariu