Recunosc că am avut avantajul să fi putut asculta colindele și neuitatele povești ale iernilor spuse sub brazii împodobiți chiar și în acele vremuri când, dascăl de școală și diriginte de clasă fiind, ai mei elevi-școlari și pionieri erau obligați să-l înlocuiască pe Moș Crăciun al părinților și bunicilor cu Moș Gerilă, dar și când cea mai dragă icoană din sărăcăcioasa noastră casă de la țară rămăsese tot “Fecioara Maria cu pruncul Iisus în brațe”. Acum, după trecerea atâtor ani, rămân plăcut surprins că mintea ochilor mei bătrâni mai păstrează, încă, imaginea feerică a nopții ajunului Crăciunului îndepărtatului an 1950. O noapte care avea să se dovedească neputincioasă în a birui lumina zorilor acelei zile de 24 decembrie. Iar dintre toate plăcutele mele amintiri, cea mai dragă rămâne a satului meu natal transilvănean troienit de covorul viscolit al zăpezilor, precum și drumeagurile de hotar în care cu greu mai puteai distinge urmele lăsate de tălpile mari de lemn ale săniilor trase de caii înhămați, transformați în cărăuși ai cetelor de colindători. Feciori și fete, așezați între “loitrele” burdușite cu otăvurile frumos mirositoare, iar peste ele țoale lânoase și cojoace ciobănești călduroase.
- Am strâns într-un buchet de cuvinte simple câteva dintre întrebările și sfaturile adresate nouă, pământenilor, de Bunul Dumnezeu: “Nu contează ce fel de mașină conduci, ci pe câți dintre cei fără un mijloc de transport i-ai luat în mașina ta; Nici câți metri pătrați are casa ta, ci pe câte persoane ai primit, cu drag, în ea; Nici cu ce fel de haine te îmbraci, ci pe câți oameni dezbrăcați i-ai ajutat să se îmbrace; Nici cât de mare este câștigul tău, ci câți bani ai dat celor harnici, însă nenorocoși în viață, săraci, înfometați sau grav bolnavi; Nici ce profesie ai, ci ce lucruri bune faci cu ea; Nici câți prieteni ai, ci cu câți ești tu prieten adevărat; Nici pe cine ai vecini, ci ce fel de vecin ești tu cu ei... Și cu toate că a trecut atât de multă vreme până ți-ai adus aminte de mine, Eu te voi lua cu dragoste de mână, conducându-te la Poarta Raiului”.
- Mai tânără cu 30 de ani decât defunctul ei soț, care a divorțat cu doi ani în urmă frumoasa studentă-medicinistă Relly, fiică a unei familii de oameni sărăcuți dintr-un sat al văii Gurghiului, e în culmea fericirii. Și are toate motivele din lume să fie, din moment ce peste nici două luni urmează să devină mămică-tinerică de gemeni. O fetiță și un băiețel, așa cum avea să reconfirme și ultimul ecograf al medicului specialist în moșitul lăuzelor de la o vestită Clinică Universitară berlineză. Ca urmare, pentru ea, cele mai importante lucruri sunt, între altele: sănătatea viitorilor ei copii; aducerea propriilor părinți în spațioasa și eleganta ei vilă din vecinătatea târgumureșului și susținerea cu succes, în vară, a examenelor de absolvire a facultății. Dar și înmulțirea valorii moștenirii de la fostul ei soț, patron de firmă germano-română. Adică, un cont bancar de aproape patru milioane și jumătate de euro. Ca urmare, deocamdată se descurcă destul de bine doar cu dobânda bancară. Respectiv: cu peste 100 de mii de lei în fiecare an.
Notă: Mi-a promis că dacă nu-i divulg caraghiosul nume nemțesc și nici melodiosul prenume românesc, inclusiv adresa exactă de locuit și a băncii străine a contului său curent, atunci avocatul ei anonim nu mă va “reclama” la DNA-ul românesc și nici nu mă va da în judecată la Europeanul CEDO, insinuând discret că mă poate învinui de cele mai grave fapte. Inclusiv de “neglijență și rea-voință în exercitarea-meseriei de jurnalist”, motivând că n-am fost în stare să mă îmbogățesc, cu toate că o profesez de mai bine de șase decenii! Așa că, de frică, de acum încolo, o să-mi țin gura de radioreporter, iar neinspiratul meu pix rămâne condamnat să scrie în continuare numai și numai banalități, precum cea pe care abia ați citit-o!
