TÂRGU-MUREȘ - LEGISLATIVUL LOCAL “DESCHIDE BAIERELE PUNGII” PENTRU ELEVI

Distribuie pe:

Consiliul municipal Târgu-Mureș va asigura de la bugetul local fondurile necesare pentru achiziționarea de material didactic (planșe, hărți, mulaje, instrumente muzicale, accesorii pentru pictură, videoproiectoare, PC-uri, ustensile, consumabile etc.) pentru liceele din oraș.

Decizia a fost luată de consilierii municipali, la finele anului trecut, aceștia aprobând alocarea, în acest scop, a sumei de 720.000 de lei pentru 2019.

În bugetele pentru anii următori, vor fi alocate sume pentru material didactic, în funcție de solicitările unităților de învățământ, se arată în HCL nr. 395/2018.

Tot în scopul achiziționării de material didactic, consilierii au aprobat și alocarea pentru anul în curs a sumei de 1.300.000 de lei de la buget, pentru gimnaziile din municipiu, proporțional cu numărul de elevi din fiecare gimnaziu. Proiectele au fost inițiate de consilierul Radu Bălaș (Partidul Oamenilor Liberi).

Legislativul târgumureșean a mai aprobat și acordarea de burse de merit pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat de pe raza municipiului Târgu-Mureș, pentru anul școlar în curs.

În HCL nr. 389/ 18 decembrie 2018, se precizează că elevii care, potrivit normelor în vigoare, au dreptul să primească atât bursă de perfor-manță, cât și bursă de merit, trebuie să opteze pentru una dintre acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată pentru o perioadă mai îndelungată.

Potrivit deciziei adoptate, Direcția Școli din cadrul muni-cipalității va cuantifica numărul de burse de merit care se pot acorda, pe baza situațiilor pre-zentate de conducerile fiecărei unități de învățământ; cuantumul bursei de merit se stabilește la 50 de lei/lună/elev, iar pentru burse de performanță - la 500 de lei/lună/elev din gimnaziu și liceu.

Sursa foto: oameniliberi.com

Lasă un comentariu