Este bine ca fiecare copil să crească împreună cu ambii părinți, spun psihologii. Însă, din diverse motive, acest lucru nu este mereu posibil, copilul rămânând în grija unui singur părinte, mai ales a mamei.
Familia tradițională presupune prezența ambilor părinți în viața copilului, lucru care îl ajută pe cel mic să își formeze modele și care îi asigură un echilibru emoțional. Totuși, din cauza pierderii partenerului de viață, a divorțului sau din alte motive, copilul ajunge să fie crescut de un singur părinte. Acest lucru îl poate afecta, dându-i un sentiment de nesiguranță.
Însă, familia monoparentală poate fi cea mai bună soluție în cazul în care copilul crește într-un mediu plin de certuri și de tensiuni între părinți. Părintele unic trebuie să facă tot posibilul pentru a crea un cadru familial în care copilul să se simtă ocrotit, iubit și înțeles. Astfel, copilul va fi îndrumat să facă alegeri bune, evitând comportamentele deviante prezente în “familia dezorganizată”, așa cum este etichetat de multe ori căminul cu un singur părinte.
Mai multe responsabilități
Statutul de părinte singur poate deveni copleșitor. Astfel, părintele este nevoit să își asume un rol dublu, încercând să facă lucruri pe care celălalt părinte ar trebui să le facă. Aceste greutăți nu trebuie să ducă însă la neglijarea copilului, sub pretextul că părintele “nu își mai vede capul de treburi”. Dimpotrivă, el trebuie să fie atent la nevoile copilului și să își facă timp pentru cât mai multe activități în familie. De exemplu, rezervă-ți de duminică, de pildă, timp pentru diverse activități distractive. Faceți o rutină din a lua masa împreună, obicei care vă îmbunătățește comunicarea. Un studiu american a arătat că acei copii care iau masa cu părinții (cu ambii sau cu unul dintre ei) vor avea mai puține probleme comportamentale.
Separați, dar împreună pentru copil
Dacă divorțul se produce în timpul în care copilul este destul de mare pentru a înțelege implicațiile lui, este posibil ca el să își asume mai multă libertate ca de obicei sau să adopte o atitudine rebelă. De aceea, este bine să fie stabilite unele limite și reguli. De multe ori, copiii, mai ales dacă sunt mici, se simt vinovați de separarea părinților lor. De aceea, este în beneficiul copilului ca, în cazul unui divorț, părinții să mențină o legătură, să se implice cât mai mult în creșterea și în educația acestuia și să îl asigure de afecțiunea lor. Copiii proveniți din familii monoparentale, care își petrec o parte a timpului și cu celălalt părinte, se adaptează mai ușor și interacționează mai bine cu cei din jur, decât cei care stau numai cu unul dintre părinți. De asemenea, în cazul în care ambii părinți se implică în creșterea copilului, chiar dacă sunt separați, acesta va avea mai multă stimă de sine și va obține rezultate mai bune la școală, decât cei lăsați în grija unui singur părinte.
Părinții trebuie să se implice în creșterea copilului, chiar dacă sunt separați.
