ROMÂNIA A ÎNCHEIAT TURNEUL DIN SLOVACIA CU O ÎNFRÂNGERE!

Distribuie pe:

Naționala de handbal masculin a terminat cu o înfrângere turneul din Slovacia. Tricolorii au pierdut confruntarea cu țara gazdă, scor 27-20, după ce conduceau la pauză 11-10. După perioada de pregătire centralizată, acesta a fost cel de-al treilea test în 2019 pentru băieții lui Manuel Montoya, după victoria cu Olanda (30-27) și înfrângerea cu Slovacia (23-22). Pentru România au jucat: Iancu, Lazăr - negru, Bujor, Sadovea, Buzle, Nistor, Ghiță, Racoțea, Căbuț, Grigoraș, Rotaru, Dumitriu, Onyejekwe, Csepreghi. România se pregătește pentru dubla cu Lituania, din preliminariile Euro2020, partied programate în aprilie. Într-o grupă din care mai fac parte campioana mondială din 2017, Franța, și Portugalia, România nu a acumulat niciun punct după primele două etape. Ultima prezență a naționalei României la Campionatul European a fost în 1996, iar la un Mondial, în 2011. România are în palmares patru titluri mondiale.

Lasă un comentariu