PILDE PILDUITOARE

Mai întâi de toate, un vers stingher desprins din creația regretatului poet bănățean Ștefan Augustin Doinaș (1922-2002): „Înscrie-ți adevărul pe-o frunză./Dacă-i al tău, în prima toamnă care/te va conduce la mormânt, copacii/vor lăcrima cu o frunză mai puțin". Notă: Ce frumoasă și meșteșugită consolare poetică! Astfel că, în aceste condiții, îți este mai mare dragul să mori; • Cândva, nu de prea de mult, s-a mers atât de departe cu rușinosul și nepatriotul compromis național și profesional, încât în fruntea culturii românești a ajuns arțăgosul, speculativul și șovinul medic veterinar Kelemen Hunor, iar de dată recentă universitara-parlamentar PSD, Ecaterina Andronescu a revenit la Ministerul Învățământului românesc. Astfel că, nu-i de mirare că fizicianul în domeniul laserului, antiromânul Horia Roman Patapievici a ajuns să fie declarat „scriitorul anului 2018". Iar de când se tot spune că se reformează și se modernizează, de învățământul acestei țări s-a cam ales praful; • O cuminte avertizare adresată oamenilor tuturor satelor acestei tot mai necăjite țări: Mai-nainte de a vă tăia porcul de Crăciun și de a trage de pe dreve vinul tulburel, încuiați bine porțile curților și pivnițelor, cu lăcate ferecate, după care sloboziți din lanțuri câinii răi. Nu de alta, dar vin puturoșii de peste vară, adică hoții flămânzi și însetați, deghizați în colindători. Cei care vor fi urmați, în curând, de agitatorii mincinoși ai candidaților la alegerile Parlamentului European, iar în toamnă de cei prezidențiali și ai Parlamentului României; • Era un astfel de neom încât n-ar fi pierdut nici cel mai mic prilej de a-și etala ostentativ bogăția, fala, mândria, incultura, prostia, îngâmfarea, răutatea, brutalitatea, zgârcenia, invidia și gelozia; • Importând tot mai multă forță de muncă din îndepărtate și sărace țări străine (în vreme ce peste 5 milioane de români au plecat să lucreze și să lăcrimeze în lumea largă), până la urmă s-ar putea ca urmașii urmașilor noștri să nu mai mănânce cu lingura și cu furculița, ci să prefere bețișoarele din bambus și degetele nu prea curate ale mâinilor. Ceea ce ar însemna să împrumutăm definitiv și pentru totdeauna, o foarte veche deprindere a unor popoare asiatice; • Dacă soțul tace, înseamnă că gândește, meditând profund. Iar dacă soția tace încruntată, înseamnă că „gânditorul-soț" a încurcat-o rău de tot;

• Ne place sau nu, totuși, cea mai de preț limbă română vorbită, scrisă, cântată sau recitată este tot cea a bătrânilor înțelepți ai satelor. Adică, așa zisa limba română „îmbătrânită"!; • Ce romantică îmi pare, în miez de noapte, lumina singurului geam luminat dintr-un mare cartier de oraș. Mă gândesc că în spatele acelor ferestre un Om, trist sau vesel, scrie o scrisoare de dragoste, ori compune o poezie gânditoare, sau un cântec de dor și jale… Doar pentr-o clipită, aș vrea să-l pot privi pe furiș; • Pe măsură ce înaintăm în vârstă sau ajungem să fim tot mai bătrâni, constatăm cu surprindere că timpul nu mai are răbdare cu noi, grăbindu-se tot mai tare. Astfel că, indiferent de anotimp, ziua-lumină ni se pare tot mai scurtă, iar noaptea întunericului tot mai enervant de lungă și de neodihnitoare;

• Descoperind că a fost pârât-mincinos stăpânului său, de către un fățarnic și răutăcios coleg de muncă, cel în cauză îi spune acestuia: „Promisul, scărpinatul și lăudatul totdeauna au fost pe gratis";

• Măcar doi actuali președinți de state europene, respectiv românul-sas, înalt, ardelean și sibian, Iohannis, precum și scundul-francez, Macron, când își scot soțiile în lumea bună, musai că trebuie să le țină strâns de mâna dreaptă ca nu cumva să le piardă pe drum. Și roșcatul american SUA, Trump, ar vrea să facă același gest de mare iubire conjugală cu frumoasa și tânăra lui soție, dar aceasta l-a prevenit, încă de la începutul căsniciei lor, că se va descurca singură. Ca urmare, este mai mult decât suficient dacă are dolari cu nemiluita. Și îi cheltuiește, nu se lasă! Dar, măcar se vede cu ochiul liber eleganța și bunul ei gust. În rest, dacă a-i întreba-o: „Voi doi, vă împăcați bine?", sunt sigur că ar răspunde: „Da, da. Ne împăcăm bine!". În vreme ce eu aș risca să gândesc cu voce tare și ardelenește, ca pe valea sibiană a Hărtibaciului: „Ie, ie… Numai tu îi știi!"

Lasă un comentariu