CSM TÂRGU-MUREȘ, ÎN GRUPA ALBASTRĂ A LIGII NAȚIONALE DE BASCHET MASCULIN

Distribuie pe:

Duminică seara, după disputarea ultimelor partide din prima fază a Ligii Naționale de baschet masculin, s-a stabilit componența celor patru grupe valorice din următoarea fază a competiției. CSM Târgu-Mureș, care a terminat pe locul secund în grupa C valorică, după Phoenix CSU Galați, va evolua în Grupa Albastră, practic tot eșalonul trei. Echipa de la Dunăre, în schimb, a promovat în grupa a doua valorică (Grupa Galbenă). Iată componența celor 4 grupe din faza secundă a campionatului: Grupa Roșie - CSU Sibiu, U BT Cluj, SCMU Craiova, CSM Oradea, BCMU Pitești și SCM Timișoara; Grupa Galbenă - Steaua București, Dinamo Știința București, CSO Voluntari, CSM Mediaș, ABC Athletic Constanța și CSM Phoenix CSU Galați; Grupa Albastră - CSM Târgu-Mureș, CSM Sighetu Marmației, CSM 2007 Focșani, ACS Târgu Jiu, Rapid București, CSM Miercurea Ciuc; Grupa Verde - Agronomia București, CS Universitatea Cluj-Napoca, Colegiul Național “Aurel Vlaicu” București. Potrivit Federației Române de Baschet, în faza a doua a campionatului, în primele trei grupe valorice (Roșie, Galbenă și Albastră) meciurile se vor desfășura în sistem de etape săptămânale, fiecare cu fiecare, tur - retur, în perioada 19 ianuarie - 6 aprilie. În grupa Verde, vor fi trei tururi, cu meciuri după sistemul fiecare cu fiecare. Echipele care vor juca în Grupa Roșie, Albastră și Verde își vor menține punctele acumulate în prima fază a campionatului, în timp ce în Grupa Galbenă se va porni de la zero. Primele două clasate din Grupa Galbenă vor accede în play-off, alături de cele șase echipe din Grupa Roșie. Formația CSM Târgu-Mureș, care va porni în Grupa Albastră de pe primul loc, cu 35 de puncta, va întâlni, în prima etapă, la 19 ianuarie, în deplasare, pe CSM Miercurea Ciuc.

Lasă un comentariu