Oamenii de știință britanici de la Colegiul Universitar din Londra, citați de descopera.ro, susțin că divorțul este mai puțin dăunător, dacă acesta are loc în copilăria mică, respectiv atunci când copiii cuplului au vârsta între 0 (zero) și 3 ani.
“În cel mai complex studiu privind impactul divorțului asupra copiilor, am analizat vârsta la care copiii sunt mai puțin afectați de această schimbare, concluzia fiind că, oricum, părinții nu ar trebui să rămână împreună doar de dragul copiilor.
Divorțul este mai puțin dăunător dacă are loc în copilăria mică, când copiii au între 0 și 3 ani, însă are consecințe negative în copilăria târzie și în adolescența timpurie.
Cercetarea noastră a implicat 6.000 de copii născuți în Marea Britanie, constatându-se că micuții între 3 și 14 ani au cu 16% mai multe riscuri să sufere probleme emoționale și comportamentale dacă părinții divorțează. Divorțul afectează mai puțin copiii până în 3 ani sau după 14 ani, fiind mai dăunător pentru adolescenți decât pentru copiii mai mici, aceștia fiind mai sensibili privind impactul social și influențându-le dinamica relațiilor într-un mod negativ.
Până la vârsta de 3 ani, memoria prinde contur, așa că, deși micuțul este conștient la nivel emoțional de schimbările care se produc (mult mai puțin decât la nivel cognitiv), în cazul unui divorț nu resimte decât dispariția unei figuri de care s-a atașat.
După împlinirea vârstei de 3 ani, momentul în care copilul este cel mai tare afectat de un divorț este la aproximativ 11 ani. La această vârstă, el are capacitatea de a înțelege importanța relației dintre părinți. S-a atașat profund nu doar de mamă, ci și de tată, și percepe familia drept o unitate de care are nevoie. În același timp, la 11 ani, copilului îi lipsește independența, este egocentric și internalizează puternic destrămarea familiei.
De remarcat că nu divorțul este cea mai traumatizantă experiență, ci conflictul în sine. Conflictele devin cu atât mai dureroase pentru copil, cu cât confruntările au loc în fața lui, iar cel mai rău este atunci când părinții își transmit mesaje prin intermediul copilului sau își denigrează partenerul în ochii celui mic.
Înainte de perioada pubertății, trauma este cu atât mai puternică pentru copil, cu cât unul dintre părinți încetează să mai fie părinte. Dacă mama sau tatăl refuză să își mai facă datoria de părinte, copilul se va simți abandonat și incomplet.
Cel mai rău lucru ce i se poate întâmpla unui copil este ca unul dintre părinți să nu se mai implice. Sentimentul de abandon este justificabil, mai ales în contextul în care, în jurul vârstei de 11 ani, copilul începe să se întrebe cu ce a greșit de nu mai este iubit de unul dintre părinți.
Odată cu apariția pubertății, copilului i se dezvoltă independența și spiritul critic, motiv pentru care legătura cu familia slăbește, iar acesta acceptă și înțelege mai ușor divorțul părinților.
Totodată, am constatat că certurile și atmosfera negativă din familie pot influența starea psihică a copiilor (indiferent de vârstă), aceștia dezvoltând o predispoziție către probleme de sănătate mintală.
