TRICOLORELE AU PIERDUT PRIMUL MECI AMICAL AL ANULUI

Distribuie pe:

Reprezentativa feminină de fotbal a României a pierdut cu 3-0 partida amicală disputată în compania Coreei de Sud, în cadrul Turneului celor 4 Națiuni. Partida s-a desfășurat pe stadionul din cadrul Complexului Olimpic Sportiv din Meizhou. Adversarele au punctat de două ori înainte de pauză (min. 45 și 39) și încă o dată în repriza secundă (min 62), stabilind astfel scorul final, 3-0, care le-a asigurat calificarea în finala turneului. Adversara tricolorelor se va alege dintre China și Nigeria, învinsele celor două partide urmând a juca pentru locul trei, pe 20 ianuarie. Pe 21 februarie, la Lyon, va avea loc tragerea la sorți a grupelor de calificare la Campionatul European din 2021, care va fi găzduit de Anglia. Echipele vor fi împărțite în 9 grupe, două alcătuite din șase echipe și șapte formate din cinci echipe. Faza grupelor este programată să înceapă pe 26 august 2019, urmând a se încheia pe 20 septembrie 2020. La turneul final, care se va disputa în iunie 2021, se vor califica direct câștigătoarele celor 9 grupe, alături de cele mai bune trei locuri doi, cărora li se alătura și țara gazdă, Anglia. Celelalte șase ocupante ale locurilor secunde, vor disputa un play-off, în urma căruia cele trei câștigătoare se vor califica la EURO 2021.

Lasă un comentariu