ÎN CAZ DE INSOLVENȚĂ, FAMILIILE POT CHELTUI, LUNAR, MAXIMUM 2.600 DE LEI

Distribuie pe:

O decizie a Comisiei de Insolvență la Nivel Central (CINC) a stabilit, recent (16 ianuarie 2019), că pentru un trai rezonabil valoarea consumului minim lunar al unei familii din mediul rural este de 2.100 de lei, iar pentru o familie de la oraș, de 2.600 de lei, aceste valori impunându-se în caz de insolvență.

Astfel, valoarea coșului minim lunar de consum diferențiat pentru datornicul din oraș și familia acestuia, în procedura de insolvență, pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau procedura simplificată de insolvență, este de 797 de lei pentru fiecare adult, 587 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani și 419 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani.

În aceeași situație, de insolvență, valorile sunt mai mici pentru cei din mediul rural, și anume 644 de lei pentru fiecare adult, 473 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani și 339 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani.

“La calcularea acestor sume, am luat în calcul sumele și cheltuielile oferite de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), nu cele oferite de Institutul Național de Statistică (INS), cel din urmă stabilind valori mai mici, respectiv un coș minim lunar pentru o familie de la oraș de 2.299 de lei, iar pentru una din mediul rural de aproape 1.494 de lei.

Valoarea coșului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil. Această valoare reprezintă suma de bani din veniturile debitorului, care nu poate fi oprită pentru plata datoriilor, deoarece îi este necesară pentru acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic pentru sine și familia sa.

În plus, structura și componența familiei debitorului se stabilesc prin includerea în aceasta a persoanelor pe care debitorul le are în întreținere în mod curent și a persoanelor care conviețuiesc cu debitorul sau care contribuie la prestarea întreținerii.

Coșul minim poate fi suplimentat, astfel încât să îi fie asigurate debitorului toate cheltuielile necesare pentru nevoile locative (utilități și servicii), necesitățile alimentare, necesitățile medicale, învățământ și instruire, inclusiv pentru cursuri de recalificare, transport către locul de muncă, instituții de învățământ și medicale, îmbrăcăminte și oricare alte cheltuieli necesare pentru traiul rezonabil, asigurările obligatorii, amenzi, obligațiile legale sau convenționale de întreținere, ultimele neputând depăși un prag de cinci salarii medii pe an.

Aceste sume în plus nu pot fi eșalonate sau reduse, ci adăugate valorii coșului minim lunar de consum”, se arată în decizia CINC.

Lasă un comentariu