Cuvântul “carte” își pierde din ce în ce mai mult rezonanța pe care o merită. Dincolo de cuvânt, cartea înseamnă viața, sufletul și miezul timpurilor trecute, purtătoarea civilizației, un refugiu față de vulgaritățile lumii reale. Cartea este cea care vindecă oamenii, mobilizează mintea, antrenează spiritul, fiind cu certitudine unul dintre cele mai utile instrumente existențiale. Ea este cea care oglindește caractere, fiind, deopotrivă, atât unul dintre cei mai constanți, liniștiți și accesibili prieteni, cât și unul dintre cei mai înțelepți și răbdători profesori, chiar și numai pentru simpla motivație că există o carte pentru fiecare moment de cumpănă din viața unui om.
Cum să iei exemplul marilor spirite în lipsa cărților? Cum să se dezvolte omenirea de la o generație la alta, în lipsa cărților? Ele trebuie să fie pretutindeni, să citească cititorul, ca să poată fi citite și să lase mereu dorința de continuare. În ceasuri de singurătate, în ceasuri de neliniște și în ceasuri de nevoi, remediu mai bun decât cartea nu ar putea exista, deși ea poate trece ușor bariera dintre povară și răsfăț. O carte trebuie să fie mestecată bine, nu gustată și nici înghițită, fiind unicul cadou pe care îl poți desface, mereu, ca și prima dată. Fără carte, o minte este ca o pasăre fără aripi, o zi este ca un cer fără soare și o noapte ca o lună fără stele.
De ce pe treptele evoluției sale, omul simte nevoia să realizeze filme după cărți? Posibil, pentru că o carte necitită nu îl poate ajuta și, pentru că, este o crimă ca unele dintre ele să nu fie descoperite. Dintre toate formele fericirii, lectura este singura formă la care nu trebuie să se renunțe niciodată, pentru că ea este expresia deplinei eliberări și matricea după care fiecare dintre noi poate trăi o mie de vieți.
