Mântuitorul Iisus Hristos și-a îmbrăcat sfințenia și iubirea Sa în veșmântul SMERENIEI, ca să fie mai accesibil nouă. Întreaga viață a lui Iisus, de la ieslea nașterii din Betleem și până la mormântul de la poalele Golgotei, a fost un act deplin de umilință, de chenoză. Nicolae Cabasila spune: “Domn fiind, S-a făcut trup. Bogat, El a îndurat foame. Împărat al măririi, fărădelegile noastre le-a purtat. Legat a fost dus Cel Care a dezlegat lumea de păcat”. Hristos, “făcându-se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte și încă moarte de cruce (Filipeni 2, 7-8). Și aceasta, ca să fie unul dintre noi, față de Care să avem îndrăzneală a ne apropia și Care să ne înțeleagă durerile și năzuințele noastre.
***
Relația lui Dumnezeu cu lumea este revelată în Iisus Hristos, Divinul Filantrop. El vine ca un Răscumpărător și oferă remediul ca un Slujitor. Și, deși slăvit de Tatăl, Hristos vrea ca Biserica pe care a înființat-o El, să-I continue misiunea și prezența cvasisacramentală pentru lume, să fie o Biserică sfântă, care Îl urmează în mod radical ca Slujitor. Dumnezeu nu S-a întrupat într-o lume cuminte, credincioasă, care Îl aștepta cu brațele deschise. Cu toate acestea, El a venit să o servească. Dumnezeu nu se plasează în contratimp cu lumea, pentru că ea nu crede. Nu o părăsește, pentru că ea se îndoiește. El vine în timp, Se întrupează în istorie, sfințește timpul și istoria. Răscumpără lumea prin jertfa Sa și oferă pentru ea viața lui Dumnezeu-Omul. De aceea, nu lumea este pentru Biserică, ci mai degrabă Biserica, “Trupul lui Hristos” (Coloseni 1, 18), este pentru lume.
***
Viața prezentă este o arenă, în care ne exercităm și ne valorificăm însușirile cu care suntem înzestrați. Aici cresc, se dezvoltă și se încearcă puterile noastre, date de la creație, sub formă potențială, spre a realiza prin virtuți asemănarea cu Dumnezeu. Creșterea credinciosului până la statura morală a lui Hristos, prevăzută de planul divin și conform cu aptitudinile primite este posibilă numai pe solul vieții prezente, care este arena pregătirii pentru cer. Viața noastră trebuie să fie un cântar de luptă și biruință. Dacă nu biruim, vom fi biruiți. Dacă nu atăcăm, vom fi atacați și înfrânți. Pregătirea pentru veșnicie face din noi niște alergători. Viața este un joc și sunt două echipe care joacă: a lui Hristos și a diavolului. Este bine să ne întrebăm, în fiecare zi, de partea cui suntem. Dacă dorim să fim în echipa lui Hristos, atunci trebuie să știm că El face regulile jocului, de care trebuie să ascultăm. Iată câteva reguli pentru jocul vieții: Studiul biblic, lectura pioasă, frecventarea bisericii, împărtășirea cu Sfintele Taine, postul, rugăciunea, munca ș.a. Respectarea acestor reguli înseamnă, de fapt, străduință și răbdare de fier în lupta mântuirii sufletești. Osteneala va fi răsplătită (cf. I Corinteni 3, 8). Printr-un astfel de “antrenament” continuu, ne supunem călăuzirii Antrenorului nostru Divin, Duhul Sfânt. Dar fără efort nu există premiu și tocmai de aceea trebuie să lucrăm mântuirea noastră cu frică și cu cutremur (Filipeni 2, 12).
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
