APROAPE JUMĂTATE DINTRE ANGAJAȚII ROMÂNI SUSȚIN CĂ ȘEFII ÎI AJUTĂ ATUNCI CÂND GREȘESC!

Distribuie pe:

Dintr-un sondaj realizat la sfâr-șitul anului trecut, de compania UP! Your Service România, pe un eșantion format din 2.286 de respondenți din mediul urban din toată țara, aflăm că doar aproape un sfert dintre angajații români spun că au primit critici de la șeful lor atunci când au făcut o greșeală. Dintre aceștia, cei mai mulți (63,3%) au fost criticați între patru ochi, aproape un sfert, de față cu colegii de echipă, iar restul (12,6%) au fost inclusiv penalizați pentru greșelile lor.

Totuși, vestea bună este că există și mulți manageri care au o abordare constructivă atunci când cineva din echipă face o greșeală. În total, 47,5% dintre angajații români spun că șefii lor nu numai că nu îi critică în astfel de situații, dar chiar îi ajută să repare greșeala. Restul de 12,5% dintre respondenți susțin că nu apar niciun fel de repercusiuni atunci când greșesc.

“Deși nu sunt de dorit, greșelile la locul de muncă sunt inerente, numai 11% dintre angajații români spunând că nu au făcut niciodată o greșeală la job. Opt din zece angajați își recunosc imediat greșeala și încearcă să o remedieze, cu sau fără sprijin, și numai 2% dintre angajați se absolvă de vină, în timp ce 1,5% încearcă chiar să ascundă situația de colegi sau de superiorul direct.

Modul în care un manager tratează angajații atunci când aceștia greșesc cultivă sau distruge asumarea responsabilității din partea lor. Angajații care sunt în directă interacțiune cu clienții trebuie să își asume, uneori, responsabilitatea și pentru greșelile pe care le fac colegii lor, iar alteori chiar și pentru greșeli ale clienților. Dacă o greșeală este pedepsită, se va dezvolta o cultură bazată pe frică și pe învinuirea altora. O greșeală trebuie imediat reparată, indiferent cine este responsabil, și trebuie folosită ca oportunitate de învățare și îmbunătățire continuă.

Atitudinea negativă a șefilor față de angajați atunci când greșesc este cel mai adesea demotivantă, mai ales dacă nici nu primesc apreciere pentru reușitele lor și pentru munca depusă. Aproape un sfert dintre respondenți susțin că în ultima lună nu au primit deloc apreciere de la șefi, iar alți aproape 20% spun că nu își amintesc să fi primit recent o vorbă bună de la managerul lor. La polul opus, 41% au fost lăudați cel puțin o dată pentru performanțele din ultima lună, iar 17,5%, chiar de mai multe ori.

Managerii joacă, așadar, un rol extrem de important în motivarea angajaților să performeze la locul de muncă, o treime dintre respondenți considerând că ar fi mai implicați și chiar mai productivi dacă managerul ar arăta apreciere pentru rezultatele lor. Peste 26% cred că implicarea lor ar crește și atunci când șeful i-ar sprijini să găsească soluții în situațiile dificile cu care se confruntă, motivându-i totodată să depună eforturi mai mari pentru a evita eventuale greșeli sau probleme.

Pentru a se simți mai motivați, 34,4% dintre angajații români își doresc să știe clar care sunt așteptările managerului de la ei, 28,6% ar vrea să le fie ascultate opiniile și 27,7% se așteaptă la mai multă transparență și ones-titate din partea șefului lor. În plus, 28,4% și-ar dori să beneficieze de sprijin mai mare din partea managerului direct pentru a participa la cursuri și traininguri care să îi ajute să dobândească abilități valoroase pentru ei și pentru companie, iar 22,6% cred că ar fi util inclusiv ca acesta să își dedice timp pentru a-i instrui acolo unde este necesar”, potrivit sondajului UP! Your Service România, citat de Hot.News.ro.

Lasă un comentariu