Jenny era o fetiță de 5 ani, cu ochi strălucitori. Într-o zi, intrând cu mama ei într-un magazin, a văzut un colier de perle false, care costa 2,5 dolari. Cât de mult și-l dorea! A întrebat-o pe mama ei dacă i-l cumpără și aceasta i-a răspuns: “Facem o înțelegere: îți cumpăr colierul și când ajungem acasă, scriem o listă cu lucrurile pe care le-ai putea face tu ca să-l poți plăti. Bine?”. Fetița a fost de acord și mama i-a cumpărat colierul. Jenny se străduia în fiecare zi să facă toate treburile pentru a putea plăti colierul și, la scurt timp, și-a achitat datoria. Ce mult își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniță, când dormea și când ieșea cu mama ei. Tatăl lui Jenny o iubea foarte mult. Când mergea la culcare, el îi citea povestea ei preferată. Într-o noapte, după ce a terminat de citit, i-a zis: “Jenny, tu mă iubești?”. “Oh, da, tată!”. “Atunci dăruiește-mi mie perlele tale”, i-a cerut el. “Oh, tată, nu perlele”, a zis Jenny. “Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea preferată. E bine, tată?”. “Oh, nu, fetița mea, lasă, nu contează!” și sărutând-o pe obraji, i-a zis: “Noapte bună!”. O săptămână mai târziu, după ce îi citește povestea, tatăl o întreabă din nou. “Jenny, mă iubești?”. “Oh, da, tată, știi cât de mult te iubesc!”. “Atunci dă-mi mie perlele tale!”. “Oh, tată, nu perlele; dar ți-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu!”. “Oh, nu, micuțo, lasă” și i-a zis la ureche: “Somn ușor!”. După câteva zile, când tatăl intră în dormitor ca să-i citească povestea, Jenny stătea pe pat și cu tremur în voce, a zis: “Ia, tăticule!” și i-a întins mâna. A deschis palma: în ea se afla prețiosul colier. Tatăl, cu o mână a luat colierul de plastic și cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuță de catifea albastră. În cutiuță erau niște perle adevărate. Le păstrase acolo, așteptând ca Jenny să renunțe la acel lucru ieftin ca să-i poată oferi unul de valoare.
