TÂRGUMUREȘEANUL ENDRE KACSO: “VREM SĂ AJUNGEM LA EURO!”

Distribuie pe:

Naționala de futsal juniori U19 a României își va face în acest an debutul oficial. Botezul futsalului juvenil din România va fi reprezentat de preliminariile pentru primul turneu final al Campionatului European de futsal U19 din istorie, competiție care va fi găzduită de Riga, capitala Letoniei, în perioada 8-14 septembrie, și la care naționala noastră dorește să ajungă. În aceste condiții, anul care a trecut a fost unul pregătitor. Târgumurșeanul Endre Kacso, antrenorul principal al naționalei U19, spune că viitorul futsalului juvenil din România sună bine. “În ultimii ani, futsalul la nivel de copii și juniori a primit o atenție impor-tantă, s-au făcut investiții, au apărut competiții. Avem în acest moment un Campionat Național, cu turneu final, cu tot ce trebuie, avem Cupa României. Acum câțiva ani, toate acestea însemnau doar vise. Nu a fost ușor, însă, iată, culegem roadele“, a spus, pentru www.frf.ro, Endre Kacso. Tehnicianul spune despre 2018 că “a fost un an impor-tant pentru futsalul juvenil. Am crescut foarte mult la acest capitol, am înregistrat în aceste condiții și rezultate bune. Naționala U19 este evident oglinda competițiilor interne. Tocmai de aceea i s-a dat o importanță deosebită. S-a lucrat mult, în cantonamente, în jocuri de verificare, în care am întâlnit adversari puternici cu care am luptat de la egal la egal”. Naționala U19 a României are până acum un palmares pozitiv: 6 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri. Printre adversarele națio-nalei de juniori a României s-au numărat Serbia, Moldova, Slovacia. “Urmează două partide de verificare, în deplasare, cu Franța. Până atunci vom avea două stagii de pregătire, la Odorheiu Secuiesc (7-15 februarie) și București (22-28 februarie)”, a precizat Endre Kacso. În afara juniorilor care provin de la aproape toate cluburile din Liga 1, Endre Kacso are la lot și doi “stranieri”, Daniel Duda, legitimat la Giorgione, în Italia, și Raul Rădulescu, de la Reading, Anglia. “Avem un nucleu de 16 jucători, însă pentru preliminariile Campionatului European vor rămâne doar 12 oameni”, preci-zează Kacso. Până la debutul oficial al naționalei U19 a României au mai rămas două luni. România va avea ca adversare în Grupa a 4-a a calificărilor pentru EURO naționalele Macedoniei, Ucrainei și Belgiei. Meciurile vor fi găzduite de Macedonia. Din cele șapte grupe se califică la turneul final doar câștigătoarele. “Ucraina e cel mai tare adversar. Zilele trecute au avut două meciuri amicale în compania selecțio-natei similare a Italiei și au învins. Va fi foarte greu”, a mai spus Endre Kacso. (Sursa: www.frf.ro)

Lasă un comentariu