PROIECTUL “ROMÂNIA METROPOLITANĂ” - PRIORITIZAREA PROIECTELOR MAJORE PENTRU AGLOMERĂRILE URBANE DIN REGIUNEA CENTRU

Distribuie pe:

Banca Mondială împreună cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR) a lansat Proiectul “România Metropolitană” și a identificat o serie de proiecte cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România, informează ADR Centru.

Concret, cetățenii și actorii locali sunt invitați să se implice în ierarhizarea respectivelor proiecte, acțiune subsumată Campaniei “Alege prioritățile orașului tău”, având ca scop identificarea celor mai importante proiecte metropolitane pentru comunitatea locală. Ierarhizarea proiectelor poate fi realizată prin accesarea chestionarului de la linkul https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk. Campania se desfășoară în perioada 18 ianuarie - 22 martie 2019.

În ce privește municipiul Târgu-Mureș, participanții sunt invitați să ierarhizeze următoarele proiecte prioritare, în ordinea importanței pentru dezvoltarea zonei urbane târgumureșene:

1. Podul de legătură peste Râul Mureș în zona Aleea Carpați

2. Construcția Autostrăzii A8 “Montana” (Târgu-Mureș - Târgu Neamț)

3. Construcția de Parcări Subterane Piața Trandafirilor

4. Construcția unui Spital Regional de Urgență

5. Construcția Variantei de Ocolire Târgu-Mureș

6. Construcția Autostrăzii A3 (Câmpia Turzii - Târgu-Mureș)

7. Strada de legătură: Prelungire Calea Sighișoarei în direcția DN 13

8. Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional “Transilvania”

9. Tronsonul de legătură între strada Budiului și Autostrada “Transilvania”

10. Strada de legătură între Autostrada “Transilvania” și podul nou în zona Azomureș

Lasă un comentariu