MERSUL PINGUINULUI NE MENȚINE ECHILIBRUL PE GHEAȚĂ!

Distribuie pe:

În ultimele zile, “ploaia de gheață” a făcut din peste jumătate din teritoriul României de neparcurs, pe jos sau cu mijloacele de transport. Fenomenul meteorologic se petrece atunci când ploaia cade la temperaturi de sub 0 (zero) grade Celsius, picăturile se răcesc foarte repede și îngheață imediat după ce ating un obiect, iar gheața rezultată se poate acumula, formând un strat de mai mulți centimetri grosime.

Pentru a nu avea parte de incidente neplăcute, atunci când ne deplasăm pe gheață sau pe zăpadă, suntem sfătuiți să folosim mersul pinguinului, adică să punem centrul de greutate pe piciorul din față, iar capul să fie înaintea corpului. Foarte importanți sunt și pașii mici în deplasare, precum și lipsa oricărei greutăți purtate în mâini, deoarece multe din situațiile de dezechilibru le putem redresa cu ajutorul mâinilor.

Totuși, dacă ajungem să cădem, trebuie să facem acest lucru cu multă artă. Pentru a evita o accidentare gravă, trebuie să ne sprijinim pe brațe și să îndoim coatele. Însă, căderea în lateral trebuie să ne prindă cu mâna lipită de corp sau aflată la un unghi de 30-45 de grade.

Dacă urcăm scări cu gheață pe ele, trebuie să pășim așa cum fac copiii mici: pun un picior pe treaptă, apoi îl pun și pe celălalt pe aceeași treaptă și se țin de balustradă. Încercați să călcați pe toată talpa, nu doar pe vârfuri, iar la coborâre procedați la fel, coborând treaptă cu treaptă.

De obicei, când cad, adulții au tendința de a-și încorda mușchii și de a întinde mâinile, însă această tehnică e incorectă și duce la fracturi. De aceea, în momentul în care simțiți că vă dezechilibrați și vă dați seama că nu mai există nicio șansă de redresare, încercați să vă relaxați mușchii, astfel încât căderea să fie una fluidă, curgătoare.

 

Lasă un comentariu