Organizarea administrativ-teritorială locală a Transilvaniei din epoca Voievodatului s-a menținut, în linii mari, atât în perioada Principatului, cât și în timpul stăpânirii habsburgice cu excluderea constantă a românilor din viața publică.
Primul care a cerut ca națiunea română să fie reprezentată în viața publică a Transilvaniei, pe toată scara ei ierarhică: Guvern, Dietă, Tabla Regească, comunitate, districte, scaune și comunități orășenești, a fost episcopul român greco-catolic Ioan Inocențiu Micu, în energica sa acțiune reven-dicativă desfășurată între ani 1728-1744. El a solicitat ca în comitatele cu majoritate românească, prefecții (comiții supremi) să fie români.
Motivând necesitatea unor măsuri cu existența tulburărilor și a fricțiunilor dintre cele trei națiuni, împăratul Iosif al II-lea a procedat la o reorganizare administrativ-teritorială a țării, desființând teritoriile autonome. Prin ordinul din 26 noiembrie 1783, el a împărțit Transilvania în 10 comitate, bine arondate, fără să se mai țină seama de vechile teritorii naționale și de starea excepțională a națiunilor privilegiate (ungurii, sași și secuii). Guvernul Transilvaniei intervine împotriva acestui ordin, rugând să se mențină vechea împărțire a țării, bazată pe “legile patriei” și pe privilegiile celor trei națiuni (ungurii, secuii și sașii). Intervenția a rămas fără rezultate și, prin rescriptul din 13 iulie 1784, sunt constituite 11 comitate, care au fost astfel croite încât să ia privilegiaților posibilitatea de a mai putea uza de vechile autonomii. Comitatele astfel formate sunt: Hunedoara cu reședința la Deva; Sibiu cu reședința la Sibiu; Făgăraș cu reședința la Cincu Mare; Trei Scaune cu reședința la Sf. Gheorghe; Odorhei cu reședința la Odorheiu Secuiesc; Turda cu reședința la Reghin; Solnocul Interior cu reședința la Dej; Solnocul Mijlociu cu reședința la Cehu Silvaniei; Cluj cu reședința la Cluj; Târnave cu reședința la Târnăveni, apoi la Târgu-Mureș; Alba Inferioară cu reședința la Aiud.
Comitatele aveau atribuții restrânse, le erau anulate autonomiile tradiționale, dreptul de a-și formula fiecare statute proprii. Aparatul administrativ urma să fie plătit, trebuind să se subordoneze voinței puterii centrale. Se separau atribuțiile administrative de cele judecătorești. Comitatele erau conduse de un comite suprem și de un vicecomite. Fiecare comitat era împărțit în două sau trei cercuri, conduse de către un vicecomite substituit.
Pe lângă aceste jurisdicții, rescriptul imperial mai stabilește constituirea a 9 cetăți libere, ca jurisdicții de sine stătătoare: Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Cluj, Mediaș, Orăștie, Sibiu, Sighișoara și Târgu-Mureș, a căror magistratură (consiliu) se subordona direct Guvernului.
În scopul accentuării procesului de centralizare a instituțiilor statului și consolidării puterii centrale, împăratul Iosif al II-lea grupează, prin rescriptul din 16 ianuarie 1786, cele 11 comitate în trei districte mari - unități administrativ-teritoriale cu caracter regional - conducerea lor fiind încredințată la
3 comisari imperiali. Astfel:
Primul district era constituit din comitatele: Alba, Hunedoara, Sibiu și Târnava, cu sediul la Sebeș, comisar imperial fiind numit contele Wolfgang Kemény.
Al doilea district cuprindea comitatele: Făgăraș, Odorhei și Trei Scaune, cu sediul la Făgăraș, comisar imperial baronul Michael von Brukenthal.
Al treilea district era constituit din comitatele: Cluj, Solnocul de Jos, Solnocul de Mijloc și Turda, cu sediul la Cluj, comisar imperial contele Adam Teleki. Comisarilor imperiali le era acordată demnitatea de consilieri intimi ai împăratului.
Dar împrejurări nefavorabile și puternica opoziție a stărilor privilegiate, constituită într-o veritabilă reacțiune nobiliară, au anulat reformele împăratului luminat și, prin rescriptul din 28 ianuarie 1790, s-a revenit la vechea împărțire administrativ-teritorială cu vechile comitate, scaune și districte.
(Va urma)
