* Recunoștința crește și odrăslește în sufletele alese, în inimile iubitoare, care nu se semețesc (mândresc), ci vibrează la suferința celor din jur. Ea este, în primul rând, un act de dreptate făcută lui Dumnezeu, recunoscându-L ca Tată creator, Fiu Mântuitor, Duh sfințitor, izvor a toată existența și prieten credincios al fiecăruia dintre noi. Recunoștința este, în al doilea rând, o îndatorire morală față de semenii noștri, făță de părinții care ne-au născut și ne-au crescut, față de educatorii care ne-au învățat și ne-au îndrumat, față de cei ce au grijă de binele obștesc și față de toți cei ce ne fac bine, sub orice formă. Esop, în Fabulele sale, ne dă o minunată lecție de recunoștință, pe care trebuie să o avem cu privire la binefăcătorii noștri. Se spune că o furnică însetată, venind la izvor, a fost luată de curent și era cât pe-aci să se înece. O porumbiță, văzând aceasta, rupse o rămurică dintr-un pom și-o aruncă în apa izvorului. Furnica, suindu-se pe ea, și-a salvat viața. Între timp, un pădurar s-a apropiat cu armele sale potrivite ca să prindă porumbița. Furnica, îndată ce-l zări, mușcă piciorul vânătorului. Acesta, tresărind de durere, a aruncat jos uneltele sale și astfel făcu să zboare îndată porumbița. Din această fabulă învățăm că trebuie să arătăm recunoștință tuturor binefăcătorilor noștri.
***
* Creștinii dreptmăritori ai zilelor noastre, urmând exemplul străbunilor, se dovedesc fii evlavioși ai Maicii lor cerești, Sfânta Fecioară Maria. Este folositor pentru sufletele noastre să-i cunoaștem mărirea spre a o admira, virtuțile spre a le imita și puterea spre a-i cere ajutor în toate împrejurările vieții. De-a lungul veacurilor s-au împletit frumoase cununi de laudă în cinstea Maicii Domnului, prin care s-au preamărit privilegiile, virtuțile și puterea ei. Față de vicisitudinile tulburătoare pe care le trăim, de refuzul lui Hristos de către lume, față de schimbarea valorilor tradiționale și de scăderea entuziasmului printre credincioși, noi nu trebuie să ne lăsăm pradă neliniștii. Avem în Sfânta Fecioară Maria calea sigură ce duce la bucuria veșnică. Ea este pentru noi purtătoare a voinței Fiului, zicându-ne: “Faceți tot ce vă va spune El” (Ioan 2, 5). De aceea Biserica Ortodoxă o pomenește în glas de cântări pe puternica Împărăteasă a îngerilor. Sfânta Fecioară Maria din Nazaret a fost chemată și ridicată la sublima demnitate de Maică a lui Dumnezeu în vederea mântuirii noastre.
***
* Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos m-a învrednicit (P.S. Irineu) să fiu de mai multe ori în Țara Sfântă și să calc pe “locul unde au stat picioarele Lui (Psalmul 131, 7). Aici am slujit la Sfântul mormânt, cu ierarhii veniți din toată lumea pentru măreția și frumusețea locurilor sfinte. Aici mi-am adus aminte că există o istorie a mântuirii, al cărui centru este Hristos, Mesia din Nazaret, Cuvântul lui Dumnezeu, prezent în mijlocul nostru până la sfârșitul veacurilor. (Matei (28, 20). El ne-a trimis pe Sfântul Duh, al cărui foc divin ne vindecă de toată neputința, ne curățește de toată întinăciunea, ne acoperă cu strălucirea Sa, pentru a regăsi frumusețea cea dintâi, pierdută prin păcat. Acum, în mileniul III, Tatăl Ceresc ne cheamă să fim fiii Săi, membre vii ale Trupului tainic a lui Hristos, temple luminoase ale Duhului Sfânt. Toți cei care ne numim creștini, oricare ar fi rangul nostru, suntem chemați la plenitudinea vieții creștine, la piscul însorit al sfințeniei: “Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48).
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
