LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

Miercuri, 30 ianuarie, Casa Iancului a găzduit lansarea celui mai recent volum de versuri al talentatului poet Gheorghe Munteanu, “Lacrimi de lumină”, o carte cu poezie matură, profundă, cu fior și vibrație, care cucerește și alină rănile sufletului, care te scoate din lumea noastră cea nebună, de neînțeles uneori, ridicându-te spre acele trăiri limpezi și frumoase de care avem astăzi atâta nevoie. Citindu-i versurile, simți imediat că ele vin dintr-un suflet răbdător, bun și sensibil, din adânca tainiță de gând. Cartea are multă poezie socială bună, poezie patriotică ardentă, poezie de dragoste, într-un cuvânt toate ingredientele ce o fac căutată, atractivă, bună de citit la orice vârstă.

În partea a doua a cărții debutează cu poezie, scrisă în limba germană, și fiica poetului, Maria Lavinia, aflată de mai mult timp în străinătate, semn că ,,așchia nu sare departe de copac” niciodată. Tânăra are talent, poezie bună, dar, ca româncă, nu va putea exprima niciodată în limba germană toate trăirile și sentimentele sale. Tocmai de aceea așteptăm cu mare interes și o carte în limba română care să-i scoată în evidență talentul poetic.

Despre volum și autor au vorbit: Mircea Dorin Istrate, în calitate de președinte al Ligii Scriitorilor - Filiala Mureș, al cărei membru este distinsul poet; doamna Emilia Feier, în calitate de președintă a Despărțământului “Teodor Muică” al ASTREI, ce își are sediul în Sângeorgiu de Pădure, poetul fiind și vicepreședinte al acestuia - pentru volum și pentru activitatea de astrist, autorul a fost răsplătit cu o diplomă și distins cu titlul de “Membru de Onoare” al Astrei, domnul Ioan Berța, președintele Societății Cultural-Patriotice “Avram Iancu” - Filiala Mureș, și poeta Mihaela Rașcu, secretara LSR - Filiala Mureș.

Lasă un comentariu