TÂNĂRUL POMPIER

Distribuie pe:

O mamă ce locuia cu chirie a mers la cumpărături. În timp ce își făcea cumpărăturile, o mașină de pompieri a trecut repede prin dreptul magazinului. “Oare la mine s-o duce?”. Își lăsase bebelușul dormind. Uitând de cumpărături, a fugit spre casă. Furtunurile pompierilor erau ațintite spre clădirea în care locuia ea. Casa ardea ca o cutie de chibrituri. A alergat la comandantul echipei și i-a spus: “Copilașul meu e înăuntru!”. “Ar fi o sinucidere curată ca cineva să intre în clădire”. Un tânăr pompier s-a oferit să meargă după copilaș. “Și eu am un copilaș acasă și dacă locuința mea ar lua foc, și eu aș vrea ca cineva să intre să îmi scape copilașul. Mă duc eu”. Tânărul pompier a urcat scările, a luat copilul și l-a aruncat în plasa de salvare. Și imediat casa a cedat și pompierul acela a pierit în flăcări. 20 de ani mai târziu, lângă un mormânt, o tânără de 20 de ani plânge încetișor. La capul mormântului se înalță statuia unui pompier. Un domn se oprește și o întreabă respectuos: “A fost tatăl dumneavoastră?”. “Nu”. “Fratele?”. “Nu. A fost omul care a murit pentru mine!”.

Lasă un comentariu