CENACLUL REVISTEI VATRA - LA ÎNCEPUT DE DRUM

Distribuie pe:

Joi, 31 ianuarie 2019, am lansat în Târgu-Mureș Cenaclul Revistei Vatra, în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș, un proiect literar conceput de membrii redacției cu scopul de a crea un mediu în care, pe de o parte, scriitorii mureșeni și, sperăm, nu numai, să poată ieși în fața publicului, textele citite de ei fiind comentate de criticii literari ai revistei. Pe de altă parte, dorim ca în acest mediu să se poată manifesta un dialog critic autentic, a cărui finalitate să fie stimularea creației literare și consolidarea comunității culturale și intelectuale mureșene. În acest sens, țin să adaug, ca o paranteză, câteva lucruri mai puțin cunoscute publicului, din păcate. La această oră, Vatra (înființată în 1894 de Ion Luca Caragiale, George Coșbuc și Ioan Slavici) este considerată una dintre cele mai bune reviste de literatură și cultură din țară. Iar aceasta nu este o constatare plină de infatuare, întrucât există multe voci importante din cadrul comunității literare naționale care o plasează chiar pe primul loc. Astfel de prestigiu nu e apărut din neant, ci este rezultatul muncii de aproape 48 de ani a redactorilor, colaboratorilor și, mai ales, a redactorilor șefi succedați de la apariția seriei noi, din 1971, pe care îi voi și enumera: Romulus Guga, Cornel Moraru, Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Alex Cistelecan și, în prezent, Iulian Boldea.

Este firesc, în atare condiții, ca revista să lupte pentru a rămâne una elitistă, de nivel național. Provincializarea sau transformarea ei în una strict locală ar însemna un regres, un fel de retrogradare. Oricine beneficiază de spațiu pentru publicare cât timp textele au relevanță sau valoare de nivel național, ori, în cazul debutanților, cât timp conțin indicii ale posibilității atingerii unei astfel de valori. De altfel, este foarte greu de găsit vreun nume important de scriitor român care să nu fi fost publicat de Vatra.

Datorită influenței ei, Mureșul are în prezent și o serie de scriitori, de toate vârstele, foarte bine cotați la nivel național, invitați la principalele festivaluri literare și chiar posesori de premii prestigioase. Ba chiar, se poate spune și că ultimii ani s-au dovedit a fi foarte prolifici, astfel că avem în Târgu-Mureș câteva poete tinere foarte talentate, ele atrăgând atenția criticii literare de elită. De asemeni, revista are un număr mare de colaboratori de primă mărime, mai ales din domeniul criticii literare.

Prin urmare, inițierea acestui cenaclu urmărește prioritar și să ofere tinerilor care manifestă interes pentru creația literară posibilitatea de a asista sau a participa la un dialog constructiv, în măsură să contribuie, câtuși de puțin, la formarea lor ca scriitori cu valoare recunoscută în toată țara și, sperăm, cândva, dincolo de granițele ei.

În prima ediție au citit Kocsis Francisko, Flavia Adam și Valentin Covaciu, iar din partea criticii literare au comentat lecturile Cristina Timar, Senida Poenariu și subsemnatul. După spusele celor prezenți, prima ediție a fost foarte promițătoare. Au semnalat “atmosfera prietenească, degajată”, au vorbit de “dialogul captivant” și de “starea de bine” simțită. Fiind organizatorul și moderatorul ei, eu mă abțin. Zâmbesc doar.

Lasă un comentariu