FAMILIA - CEA MAI IMPORTANTĂ ȘCOALĂ PENTRU ORICE COPIL

În general, instituțiile care realizează educația sunt puse în slujba omului pentru a-i oferi posibilitatea de a beneficia, pe tot parcursul vieții, de accesul liber, pe baza opțiunilor lui, la toate sursele și valorile spirituale ale societății. Toate instituțiile care realizează educația formală și nonformală sunt subordonate în mod ierarhic sistemului educativ care, la rândul său, este subordonat sistemului social general. Ne vom opri atenția asupra educației în familie.

Familia reprezintă nucleul social în care se naște copilul și de la care primește primele elemente de educație. Se poate spune că ea este prima școală a copilului, care exercită influențe și asupra dezvoltării ulterioare a lui. Familia este factorul educativ care menține sub îndrumare individul uman pe cea mai lungă durată din viața sa. Copilul trăiește cea mai mare parte din timpul său în familie, unde învață limba, obiceiurile și comportamentele civilizate. De aceea, se spune că cei “șapte ani de-acasă” au un rol hotărâtor asupra formării comportamentului uman. Aceasta pentru că, la această vârstă copilul se găsește în perioada celei mai mari plasticități a sistemului nervos care oferă familiei posibilitatea de a produce, prin educație, primele modificări care dau direcția dezvoltării și formării ulterioare a personalității copilului.

Potențialul educogen al familiei este condiționat de structura, de nivelul material și cel cultural, de atmosfera relațională și afectivă din cadrul familiei (înțelegere între soți, viață normală, bună organizare), de responsabilitatea lor față de educația copiilor ș.a. Dar, mediul familial reprezintă doar condiția esențială a educației. Prin sine însuși, acest mediu nu realizează obiectivele educației. Potențialul său educativ se afirmă prin desfășurarea vieții de familie, prin stilul de viață, prin relațiile care se stabilesc în cadrul familiei. Prin comportamentul membrilor familiei, în primul rând al părinților - prin modul cum vorbesc, cum gesticulează, cum se comportă cu alți oameni, cum se achită de îndatoririle sociale ș.a. -, ei constituie în permanență modele, pe care copiii caută să le imite.

Prin maniera în care își formează și-și mențin autoritatea față de copii, cum dozează și cum gestionează dragostea față de ei, cum rezolvă situațiile conflictuale etc., părinții pot avea rol de educatori autentici sau pot pierde această calitate. Acest rol îl poate îndeplini, însă, numai o familie închegată, în care membrii ei se respectă reciproc și poartă grijă unii celorlalți.

Responsabilitatea pentru educația copiilor nu este o chestiune particulară a părinților. Copiii de astăzi vor fi cetățenii de mâine. De aceea, societatea întreagă este interesată de viitorul lor, iar ea deleagă această responsabilitate civică, părinților. Cum tocmai responsabilitatea s-a deteriorat în ultimul timp, producând “copiii străzii” și delicvența juvenilă cu tot felul de abateri de la normele conviețuirii sociale, pentru a reabilita potențialul educogen al familiei este nevoie mai întâi de educația părinților, care trebuie să reprezinte un factor de maximă importanță.

 

Lasă un comentariu