În anii imediat următori încheierii compromisului dualist, autoritățile statului ungar au întreprins o suită de acte legislative prin care urmăreau să limiteze în mod excesiv executarea de către români a drepturilor lor cetățenești și naționale. Astfel, Legea administrativă din 1870 decide ca în consiliul comitatului (congregația comitatensă) să nu mai intre numai membrii aleși, ca mai înainte, ci jumătate din membrii consiliului vor fi membri de drept - viriliști - selecționați dintre care plătesc cele mai mari impozite directe. Prin urmare, doar cealaltă jumătate era aleasă de către cetățeni. Viriliștii erau mari moșieri maghiari, care plăteau impozite consistente după proprietățile întinse pe care le dețineau. Prin introducerea virilismului, măsură aplicată și la comune (urbane și rurale), guvernul era stăpân pe viața publică din comitate, pentru că susținătorii lui formau majoritatea în consiliile comitatense, care numeau funcționarii publici, prin care era aplicată voința guvernului. Deputații români din parlamentul Ungariei, mai ales Alexandru Mocioni, au luptat energic contra instituirii virilismului, ca fiind contrar principiilor democratice.
Dar virilismul nu a dat pretutindenea roadele așteptate. Erau și câteva comitate, mai sărace, unde nu erau proprietari de moșii mari, așa încât membrii viriliști ai consiliilor comitatense erau avocați, medici, preoți, notari, învățători, care erau români, și cărora impozitele li se socoteau dublu, potrivit legii. Aceștia, împreună cu cei aleși de către populație, formau majoritatea în consilii, o majoritate românească, care alegea funcționari români pentru conducerea afacerilor din comitate.
Guvernul unguresc nu a putut suporta așa ceva, iar soluția găsită a fost că aceste comitate trebuie desființate. Măsurile de desființare s-au întreprins în aplauzele zgomotoase ale presei maghiare care, cu luni de zile înaintea prezentării în Parlament a proiectului de lege, striga în gura mare că Guvernul este dator să nimicească “aceste cuiburi de viespi”, care tulbură pacea și ordinea publică, în patria care “numai maghiară poate să fie”. Comitatele amenințate cu desființarea erau: Năsăudul care a fost unit cu Bistrița, formând comitatul Bistrița-Năsăud; Solnocul Interior care a fost unit cu Dăbâca, formând comitatul Solnoc-Dăbâca. Făgărașul a rămas neexecutat, deoarece s-au temut să-l ia, prin fuziune, atât sibienii, cât și brașovenii. Severinul a fost amânat puțin cu execuția, până în 1880, când a fost unit cu județul Caraș, formând comitatul Caraș-Severin.
Desființate de tot au fost comitatele: Chioar (Cetatea de Piatră), Crasna, Solnocul de Mijloc și Zarand - toate fiind masiv românești. Discutarea proiectului de lege în Parlament a început la 30 mai 1876. La discuții au participat și deputații români Constantin Gurban, Sigismund Borlea, Alexandru Popp, Vasile Hossu și Ștefan Antonescu, care au protestat energic împotriva prevederilor discriminatoare ale legii. Spre exemplu, Constantin Gurban, protopop în Buteni, județul Arad, a demascat caracterul șovin, asimilator al legislației ungurești, mai ales după 1867. Legea aceasta - spunea el - este elaborată “din interese naționale maghiare și e îndreptată în contra românilor”. Deputatul condamnă campania dusă de presa maghiară în chestiunea acestei legi, forțând prezentarea ei în Parlament, și învinuiește Guvernul pentru punerea la cale a acestei campanii, pe care organul Guvernului, ziarul “Ellenor”, a deschis-o cu articolul în care se spunea că legea aceasta va face ca “maghiarimea din Treiscaunele Ardealului să fie o fortăreață puternică de apărare, în contra invaziunii dușmănoase din Valahia, va face ca Făgărașul să nu se mai poată opune ordinațiunilor ministeriale, va face ca Zarandul, cuibul lui Hodoșiu și Borlea, să fie șters de pe fața pământului, și națiunii maghiare i se va da plăcuta ocazie de a contopi în sine celelalte naționalități”. Deputatul Gurban întreabă pentru ce este nevoie de atâta ură, cultivată “de sus în jos”, din care s-a născut și acest proiect de lege, care sub pretextul “rotunjirii teritoriilor unor comitate, intenționează strângerea la perete a poporațiunii de naționalitate nemaghiară, în special a românilor”? Dar - apreciază curajosul deputat - ce se urmărește nu se poate realiza, căci “nu se va putea ajunge niciodată aceea ca, inima originală să fie scoasă din sânul omului, și în locul ei să fie pusă alta”.
În cuvântul său, deputatul Sigismund Borlea consideră proiectul de lege “vătămător pentru interesele vitale ale popoarelor nemaghiare, și în special ale românilor”. Deputații români de Chioar, Alexandru Popp și Vasile Hossu, pledează cu multă căldură și cu argumente pentru păstrarea județului lor, fără rezultat însă. Revine deputatul Sigismund Borlea în favoarea comitatului Zarand, dar Parlamentul, îmbibat de spirit șovin, a hotărât ca Zarandul să fie împărțit între Arad și Hunedoara.
(Va urma)
