În anul 398, ajunge episcop în Constantinopol, Ioan Gură de Aur, unul dintre străluciții Sfinți ai Bisericii din epoca ei de aur. Evlavia, curajul de neclintit și zelul lui învăpăiat, îl așază între marii apărători ai adevărurilor de credință. Aceasta însă l-a pus în conflict cu împăratul Arcadie. Într-una din zile, suveranul și-a întrebat sfetnicii, cum s-ar putea răzbuna împotriva episcopului; unul i-a zis : “aruncă-l în temniță”; altul: “confiscă-i averea”; al treilea: “trimite-l în exil”; altul i-a spus: “omoară-l”. Dar se ridică unul și zice: “Împărate, dacă îl arunci în temniță, acolo se va bucura în durerile sale, iar lumea îi va săruta lanțurile. De-i iei averea, nu o iei pe a episcopului Ioan, ci pe cea a săracilor. Dacă îl trimiți în exil, acolo se va simți ca acasă, fiindcă el învață că Dumnezeu este în tot locul. Dacă-l omori, îl faci martir, și-i deschizi cerul. Eu, însă, știu un mijloc prin care l-ai birui. Silește-l să păcătuiască și prin păcat îl desparți de Dumnezeu”. Într-adevăr păcatul este călcarea legii, este răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și a ordinii morale. Avem însă un mijloc prin care putem îndrepta păcatul: “POCĂINȚA” - recunoașterea păcatului și pro-misiunea de a nu-l mai repeta.
* * *
În viața unui om sunt multe bunuri care-i pot împodobi trăirea cotidiană: unele sunt în afară, în comportarea lui, în ținuta lui, în veșmintele lui, în felul de a vorbi, în ceva ce desfătează; altele sunt înăuntru, precum inteligența sclipitoare a unui om, sentimentele lui curate și statornice. Dar ceea ce dă cu adevărat un farmec formidabil unui creștin și-l împodobește înaintea lui Dumnezeu este - după cuvântul Sfântului Apostol Petru - “omul cel tainic al inimii întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 4). Aceasta este curăția ne-pieritoare, o curăție desăvârșită și veșnică, prin care inima poate să-L vadă pe Dumnezeu (cf. Matei 5, 9), aici și în veacul viitor. Iată ce spune Cuviosul Isihie din Muntele Sinai: “Cel ce își păzește curăția inimii, cu toată sârguința, va avea ca învățător pe legiuitorul ei, Hristos, Care îi șoptește tainic voia sa”, și așa se va împlini cu el Scriptura care zice: “Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu” (Psalmul 84, 8).
* * *
Învățăturile date nouă de Iisus Hristos în Evanghelie și darurile revărsate de El în Sfânta Biserică sunt pietre de temelie, care asigură fericirea oamenilor, unicele leacuri pentru vindecarea relelor ce bântuie omenirea de astăzi și dintotdeauna. “Prea am căutat mântuirea în băltoace, în fântâni crăpate, care nu țin apă”. Citând pe un gânditor creștin din vremea noastră, subliniez că avem prea mulți oameni învățați și prea puțini cu inimi îmbunătățite. Lumea de astăzi a dobândit strălucire fără milă, putere fără conștiință morală. Suntem o omenire de uriași nucleari și de pitici morali. Ne pricepem mai bine cum să ucidem, decum să trăim în pace. Am descoperit taina atomului, dar am respins Evanghelia lui Hristos și Biserica Sa. Tânjind prin me-nirea și destinul său după ceva mai înalt, omul modern apelează la surogate: alcool, droguri, sex, aventură, lux, violență, porno-grafie etc. Dar acestea nu țin loc de Dumnezeu și nu rezolvă pro-blema fundamentală a omului: MÂNTUIREA.
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
