ORGANIZAREA COMITATENSĂ ÎN TRANSILVANIA ÎNTRE 1867 ȘI 1918 - MIJLOC DE DEZNAȚIONALIZARE ȘI ASIMILARE A ROMÂNILOR (VII)

Distribuie pe:

Se cuvine arătat că cele patru comitate desființate în 1876: Chioar, Crasnat, Solnocul de Mijloc și Zarand au aparținut din vechime Transilvaniei, fiind situate în zona de interferență cu teritoriul Ungariei. Acestea au constituit, multă vreme, mărul discordiei între Ungaria, care le reclama, și Transilvania, care nu dorea nicidecum să le cedeze, în mai multe rânduri Ungaria a votat legi pentru alipirea celor 4 comitate, legi pe care împăratul de la Viena le sancționa, dar care nu puteau fi puse în aplicare pentru că Dieta Transilvaniei protesta întotdeauna împotriva acestui jaf de teritoriu străin, practicat în mod intenționat de către Ungaria, Coroana se vedea astfel nevoită să dea dreptate Transilvaniei, care își susținea drepturile cu textele vechilor legi și cu rescripte împărătești anterioare.

Așa bunăoară, în 1732-1733, Dieta Ungariei decretează alipirea la Ungaria a comitatelor Arad și Maramureș, care aparțineau Transilvaniei, și cu o cale decretează din nou anexarea la Ungaria a celor 4 comitate mărginașe: Chioar, Crasna, Solnocul de Mijloc și Zarand. De această dată, cele 4 comitate nu au mai așteptat întrunirea Dietei Transilvaniei, ca ea să protesteze contra anexiunii, ci și-au ridicat ele însele glasul de protest, care a fost ascultat la Viena. În consecință, Curtea a trimis, la 31 decembrie 1732, un rescript împărătesc, prin care se recunoaște și se garantează, pe seama comitatelor sus-amintite, deplina independență față de Ungaria și rămânerea lor în cadrul Transilvaniei, formând ele de aici acolo “Partes reapplicatae” (adică realipite, reîncorporate) ale Ardealului. Denumirea aceasta a rămas apoi în uz pentru ele, fiind preferată forma scurtă “Partium”, cum se vor numi în mod frecvent în acte. Așadar, prin “Partium” s-a înțeles cele patru comitate, pe care Ungaria voia să le ia de la Transilvania, dar care au rămas restituite Ardealului de către împăratul Carol al VI-lea, în anul 1732.

Dar nobilii unguri perseverează și, în 1836, Dieta Ungariei votează o nouă lege de anexiune. Și de această dată Dieta Transilvaniei a respins cu indignare actul samavolnic al Ungariei. Mai mult, deputații unguri locali care s-au pronunțat favorabil, au fost declarați “călcători de jurământ și trădători de patrie” și li s-au retras mandatele. De reținut faptul că Dieta Ardealului era tot maghiară, din ea nefăcând parte decât 19 deputați sași și un român - episcopul greco-catolic de Blaj - restul fiind unguri. Dar această dietă ținea mult la integritatea teritorială a Ardealului și o apăra cu multă consecvență.

Așa au rămas lucrurile până în 1848, când, aceeași Dietă maghiară a Ardealului, speriată de ideile de libertate și egalitate ce veneau din Apus, ceea ce însemna că ungurii vor pierde dominația în Transilvania, în favoarea românilor, iobagii lor de ieri, a decretat chiar ea acum “uniunea” cu Ungaria nu doar a Partiumului, ci a întregului Ardeal. Dar această unire a rămas fără efect real, pentru care a fost respinsă nu numai de către români - populația cea mai veche și mai numeroasă a Transilvaniei -, dar nu a fost recunoscută nici de către Curtea imperială, care a declarat în două rânduri că unirea Transilvaniei cu Ungaria “nu a primit niciodată putere de lege”. Așadar, Transilvania (inclusiv Partiumul) rămâne independentă.

În mod surprinzător însă, în primăvara anului 1861, apare în foaia oficială de la Viena, ca din senin, un rescript împărătesc prin care se decretează anexarea, pentru totdeauna, la Ungaria, a comitatelor ardelene: Chioar, Crasna, Solnocul de Mijloc și Zarand. În această situație neașteptată, forurile transilvănene au decis să nu recunoască ordinele primite și să considere cele 4 comitate ca aparținând, și pe mai departe, Transilvaniei. S-a conchis ca fiecare comitat să înainteze împăratului act de protest, și rugămintea de a revoca rescriptul, atât de vătămător pentru populația locală, jertfită lăcomiei ungurești. Chioarul a protestat prin Adunarea generală județeană, prezidată de căpitanul suprem Sigismund Pop (numit astfel deoarece Chioarul era district). Zarandul a ținut de asemenea Adunarea generală comitatensă, sub președinția comitelui suprem Ioan Sipoș, unde la propunerea dr. Iosif Hodoș, vicecomitele, s-a hotărât trimiterea unei delegații la Viena, care să ducă împăratului un memoriu, unde se cerea împiedicarea unirii Ardealului cu Ungaria, Zarandul să rămână în cadrul Transilvaniei, convocarea unui congres general național românesc, la care să participe reprezentanții tuturor românilor din Transilvania, Banat și Ungaria, împăratul să convoace cât mai curând Dieta Transilvaniei. Delegația care a plecat la Viena a fost condusă de către dr. Iosif Hodoș, și a fost primită de împărat la 12 august 1861. Suveranul i-a tratat cu bunăvoință, promițându-le că va ține seama de dorințele românilor, iar memoriului depus de către delegație i se va da cât mai curând “o rezoluțiune mulțumitoare”.

(Va urma)

Lasă un comentariu