ÎN ANUL 2018, POLIȚIȘTII MUREȘENI AU ȚINUT FENOMENUL INFRACȚIONAL SUB CONTROL!

Distribuie pe:

În anul 2018, datorită continuității obiectivelor și priorităților, efortului depus de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Mureș, precum și asigurării resurselor necesare desfășurării activităților curente, s-a reușit să se asigure siguranța cetățeanului la un nivel superior, se arată în materialul de evaluare a activității poliției mureșene, prezentat în cadrul ședinței desfășurate la începutul acestei săptămâni, în prezența comisarului șef de poliție Florian Dragnea - adjunctul Inspectorului General al Poliției Române.

Ordine și siguranță publică

Activitatea în domeniu a vizat prevenirea și combaterea criminalității, realizându-se într-un sistem integrat și într-un mediu comun de operare a structurilor M.A.I. și a altor autorități de securitate și ordine publică.

Tabloul activităților și al rezultatelor obținute se prezintă astfel: 1.505 fapte descoperite în flagrant; 2.191 de mandate de aducere executate; 184 de mandate penale executate; 4.604 petiții și sesizări soluționate; 70.015 amenzi contravenționale aplicate; 76 de urmăriți prinși; 4.027 de stări conflictuale aplanate; 20.183 de intervenții la evenimente.

Peste 20.000 de intervenții în urma apelurilor la 112

La Dispeceratul integrat 112, au fost înregistrate 17.668 de apeluri prin SNUAU 112, vizând strict atribuțiile poliției.

De asemenea, s-au efectuat intervenții la alte 1.072 evenimente semnalate prin dispecerate și alte 1.017 evenimente sesizate în mod direct de către cetățeni, iar la 426 evenimente s-a intervenit datorită sesizării din oficiu a polițiștilor, astfel că numărul total al intervențiilor la evenimente este de 20.183.

În funcție de timpul de reacție, rezultă că până la 10 minute s-a intervenit cu maximă operativitate în peste 14.000 de cazuri, reprezentând 80,70%.

Furturile de mașini, în topul infracțiunilor stradale!

La nivelul județului, criminalitatea stradală este caracterizată, în general, de infracțiuni fără un pericol social deosebit, însă prin locul în care sunt săvârșite, creează o stare de disconfort și nesiguranță în rândul cetățenilor.

Cele mai frecvente infracțiuni stradale sesizate sunt reprezentate de furturile din auto, care, procentual, reprezintă 56,01% (359 fapte) din totalul acestui tip de infracțiuni sesizate, înregistrând o creștere cu +143 fapte față de perioada similară anului anterior, urmate fiind de furturile din buzunare, poșete, genți, cu o pondere de 14,98% (96 fapte) din total infracțiuni stradale sesizate și care înregistrează o creștere cu 15 fapte față de perioada similară anului trecut.

Peste 60% din faptele menționate au fost comise pe timpul nopții!

Evoluția din ultimii ani a infracționalității stradale sesizate relevă că aceasta se menține pe un trend descendent.

Mai puține infracțiuni în mediul rural

În comunele și satele din județ, infracțiunile sesizate au înregistrat o scădere de 4,65% față de anul 2017. Infracțiunile economico-financiare înregistrează o scădere de 36,89% față de anul precedent, iar cele de natură judiciară înregistrează o scădere de 3,39%. De asemenea, infracționalitatea stradală în mediul rural se menține la un nivel scăzut: în anul 2018 au fost sesizate numai 47 astfel de infracțiuni.

Poliția de proximitate și siguranța comunității

Pe parcursul anului 2018, polițiștii de proximitate au consiliat 1.201 persoane care le-au solicitat sprijinul ori care au fost identificate ca potențiale victime ale unor infracțiuni. Au fost aplanate un număr de 985 stări conflictuale.

Mai multă siguranță în școli

În unitățile de învățământ preuniversitar și universitar, nu s-au înregistrat fapte grave prin care să fi fost afectat procesul de învățământ sau viața/integritatea corporală a elevilor sau a cadrelor didactice.

În anul școlar 2017-2018, au fost sesizate 66 de fapte de natură penală, cu 13 mai puține decât în anul precedent, din care 58 au fost comise în incinta unităților de învățământ și 8 în zona adiacentă, 50 dintre acestea fiind în mediul urban, iar 16 în mediul rural.

Criminalitatea - în descreștere

În ultimii ani, în județ se înregistrează un trend descrescător al criminalității. În anul 2018, infracționalitatea sesizată scade cu 1,75%. Infracționalitatea economico-financiară a înregistrat o scădere față de 2017 cu 212 infracțiuni, iar infracționalitatea de altă natură a scăzut cu 186 de fapte. În ce privește criminalitate gravă, comisă cu violență - omor, tentativă de omor, uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă, loviri cauzatoare de moarte, tâlhărie urmată de moartea victimei și viol în formă agravantă -, infracțiunile au înregistrat o scădere față de anul 2017. Nu s-au înregistrat infracțiuni de ucidere a nou-născutului de către mamă și nici tâlhării urmate de moartea victimei, în schimb a crescut cu 1 caz infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte. În toate cauzele s-a acționat cu operativitate, autorii fiind identificați și reținuți/arestați preventiv. În ce privește dinamica acestui gen de infracționalitate, începând cu 2012, se constată că trendul este, în principal, descendent, infracțiunile de omor fiind în scădere, exceptând anii 2013 și 2016, când numărul acestora a crescut.

Infracțiuni economico-financiare - 25 de suspecți reținuți

În 2018 s-a acționat pentru prevenirea, descoperirea și combaterea activităților ilicite ale agenților economici și ale persoanelor fizice în toate cele 5 domenii prioritare: “Producerea și comercializarea mărfurilor agroalimentare”; “Construcțiile și materialele de construcții”; “Utilizarea forței de muncă la negru și la gri”; “Exploatarea și prelucrarea materialului lemnos”; “Transporturi”.

Polițiștii specializați pe linie de criminalitate au ridicat în vederea confiscării: produse agroalimentare în valoare de 16.446 lei; 1.659.680 țigarete în valoare de 1.652.640 lei; 26.992 litri alcool în valoare de 539.840 lei; alte produse în valoare de 89.055 lei (articole de îmbrăcăminte, flori, materiale reciclabile etc.); sumele de 79.520 lei, 16.905 EUR, 170 USD, 27.500 HUF.

Au fost dispuse măsuri asiguratorii în cadrul dosarelor penale pe linie de evaziune fiscală, până la concurența sumei de 14.645.423 lei asupra a 21 terenuri, 21 autoturisme, 21 imobile de locuit, iar 25 de suspecți au fost reținuți.

Criminalitatea contra patrimoniului - mai puține tâlhării

În anul 2018, la nivelul județului Mureș au fost sesizate 5.570 de infracțiuni contra patrimoniului, cu 79 de fapte mai puține decât în anul precedent.

Categoriile de furturi care au înregistrat scăderi sunt: furturile din locuințe, furturile de autovehicule, furturile de componente din exteriorul mașinii, furturile de animale, furturi de/din bancomate.

În schimb, s-au înregistrat creșteri la furturile din autovehicule, din societăți comerciale, furturi de plăcuțe de înmatriculare, furturi de păsări, furturile din buzunare, poșete, genți.

Pe trend descendent se situează infracțiunile de tâlhărie, care înregistrează o scădere cu 6% față de 2017.

35 de kilograme de obiecte pirotehnice confiscate

În ce privește regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, în evidențele Inspectoratului figurează înregistrate până la sfârșitul anului: 2.778 persoane deținătoare de arme, dintre care 77 persoane juridice care dețin 1.295 arme letale și neletale, 5 societăți comerciale autorizate să comercializeze arme, 3 poligoane.

Pe linie de explozivi au fost constatate

17 infracțiuni, fiind confiscate 35 kg de obiecte pirotehnice, iar în ce privește braconajul cinegetic, au fost constatate 24 de infracțiuni.

S-a cam furat din codru...

Polițiștii au organizat 2.539 de acțiuni și controale pentru combaterea ilegalităților din domeniul silvic, fiind aplicate 730 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1,4 milioane de lei. De asemenea, au fost confiscați 2.537,7 mc materiale lemnos, cu 630,3 mc mai mult față de anul 2017, în valoare de 580.870 lei, 3 autoutilitare, 17 atelaje hipo, 11 harnașamente, 27 de moto-fierăstraie și 148 pomi de Crăciun, în valoare de 4.440 lei.

Polițiștii mureșeni au patrulat în Franța și în Marea Britanie!

Imaginea Poliției Române a fost promovată în plan internațional și prin contribuția polițiștilor IPJ Mureș, care au desfășurat misiuni internaționale, fiind apreciați de reprezentanții polițiilor străine pentru buna colaborare la activitățile având ca subiecți cetățenii români: 3 polițiști mureșeni au desfășurat misiuni internaționale de patrulare în Franța, iar un polițist a desfășurat misiuni de sprijinire a autorităților de aplicare a legii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii.

Abordarea integrată a violenței în familie dezvoltată la nivelul județului nostru a constituit un model de bune practici, sens în care reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Mureș s-au întâlnit cu delegații străine formate de reprezentanți de instituții și autorități cu atribuții în domeniul combaterii violenței de gen din Ucraina și Kazakhstan.

A crescut numărul accidentelor rutiere

În perioada de referință s-au produs 292 accidente grave, soldate cu 65 persoane decedate, ceea ce reprezintă o creștere cu + 4,29%, comparativ cu anul anterior. Numărul persoanelor grav rănite a fost de 279.

Pe parcursul anului 2018, au fost constatate 1.290 de infracțiuni, au fost ridicate 1.387 certificate de înmatriculare și 4.899 de permise auto.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt: viteza neadaptată la condițiile de drum, viteza neregulamentară, indisciplină pietonală, neacordare prioritate pietoni.

Începând cu anul 2010, numărul persoanelor decedate în accidentele rutiere produse în județul nostru a oscilat: de la 69 în anul 2010, cu perioade de timp în care a scăzut (în anii 2011, 2013 și în anul 2017 - când s-a înregistrat un minim cu 44 de persoane decedate în urma accidentelor rutiere), iar în anul 2018 acest număr a crescut. Polițiștii rutieri au abordat și partea preventivă, participând la campanii de informare dedicate siguranței rutiere, atât în trafic, cât și în școli: “Știu să circul în siguranță”, “Educație rutieră - educație pentru viață”, “Școala altfel”, “Fii vizibil în trafic!”, “Săptămâna prevenirii criminalității”, pe parcursul căreia au transmis recomandări pentru siguranța conducătorilor auto, bicicliștilor și pietonilor.

Siguranța cetățeanului, asigurarea climatului de ordine publică pe raza întregului teritoriu de competență, prevenirea și combaterea infracționalității comise cu violență, destructurarea grupărilor infracționale, combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul economico-financiar, reducerea numărului accidentelor rutiere se numără printre prioritățile polițiștilor mureșeni pentru anul în curs, alături de asigurarea măsurilor necesare desfășurării în bune condiții a evenimentelor publice, îndeosebi în contextul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

Activitatea desfășurată și rezultatele obținute de I.P.J. Mureș în anul 2018 confirmă faptul că fenomenul infracțional la nivelul județului Mureș este ținut sub control, se arată în raportul citat.

Personalul I.P.J. Mureș este tânăr: media de vârstă a polițiștilor este de 36,36 de ani, iar femeile au o prezență de 20,24%.

Lasă un comentariu