Hoardele nu sunt compacte. Ele se divid în funcție de interese. La fel și percepțiile moral-sociale. O diviziune a Eu-rilor! Și asta, în ciuda luptei pentru unificarea lor. Politica, Bisericile creștine încearcă asta din răsputeri. Dar parcă ceva nu merge, nu funcționează la parametri imaginați. Imaginația ne joacă feste! Ea nu corespunde realității. Mesajul nu ajunge acolo, unde și cum trebuie. Omul iese încet, dar sigur, din hoarda tradițională: sistemul politic-social-religios obișnuit. Dar nu poate trăi singur, izolat, în afara sistemului. Așa că are nevoie de o hoardă de tip nou.
La nivel european, național, dar și planetar, se resimte, cred eu, un fel de antagonism al hoardelor umane. Este vorba despre o luptă de reafirmare, redefinire a Eu-rilor de tip macrosocial și chiar macroreligios. Nimic nou în istorie. Dar, tocmai asta e problema. Pentru că de atâta vreme nimic nu e nou, mă întreb: suntem în stare?
Dar ce-ar fi nou? Deși vechi, cuvintele biblice mă luminează: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu...” (Mt. 6, 33). E un loc și, în același timp, un numitor comun care ne poate uni într-o lume a păcii și înțelepciunii. Pentru asta, însă, trebuie să ne dorim, imaginăm, măcar, acel salt uriaș antropologic: din biologic în spiritual, din condiția de primat la cea de sfânt. Sfântul e un Eu purificat. Teoretic, toți suntem în stare! Suntem însă și capabili?
Filosoful Günter Anders spunea: “Omul este mai mic decât el însuși”. Un exemplu concret: de ce n-au fost capabili toți polițiștii rezerviști ai batalionului 101 din vremea regimului nazist (31 iulie 1942) să se opună ordinului uciderii copiilor, femeilor, bătrânilor, bolnavilor evrei din orașul Josefow, Polonia, deși nu erau constrânși să îndeplinească acest ordin “venit de sus”? Atunci au putut, aveau șansa să poată! N-or fi fost capabili? De ce au fost în stare, dar și capabili, doar 14 din 500 de polițiști, să spună NU acestui masacru și să arunce armele?
Mulți oameni de știință au analizat motivele acestor decizii inumane de atunci. Se crede că oamenii nu au acționat în interesul propriu, ci din reflex.
S-au conformat turmei. N-au vrut să trădeze principiul conformist al hoardei, aprecierea și recunoștința camarazilor, dar au făcut-o pe costul foarte ridicat al altora. Eul hoardei a avut, și în acest caz, însușiri criminale. Am să traduc mărturia unuia dintre cei care au îndeplinit acest ordin, aparținând polițistului Friedrich M. (atunci în vârstă de 35 de ani): “M-am străduit să ucid doar copiii. Partenerul meu o ucidea pe mamă, iar eu pe copil, pentru că, conform principiilor mele, copilul nu putea oricum să trăiască fără mama lui”. (“Ich habe mich bemüht nur Kinder zu erschießen...” https://www.geo.de/magazine/geo-epoche/5433-rtkl-reserve-polizeibataillon-101).
Eu nu mai am cuvinte!
Un alt argument prin care se încearcă explicarea comportamentelor amorale ale ființei umane se chemă Shifting baselines. Acesta îi aparține psihologului Stanley Miligram (1933-1984), care ajunge la concluzia că omul se adaptează rapid la mediul înconjurător, împingând la maxim, prin pași mărunți, granițele normalității comportamentului său (shifting baselines). Dacă nu o face de bună voie și o va face sub anumite presiuni, atunci omul își va pierde ușor orientarea și altera grav capacitatea de a discerne binele de rău. El va accepta normele, directivele noi, impuse de sistemul dictator sau manipulator. În acest chip, valorile moral-tradițional-religioase, culturale, umaniste, dispar. Omul este o ființă care se adaptează, conformează ușor și repede la ceea ce e de fapt rău, convins că face bine. Această situație se regăsește peste tot în viața noastră, la orice nivel, sub formă de: cerșit, corupție, minciună, invidie, ură, manipulare etc.
Interesant este să vedem și cauza pentru care suntem atât de ușor manipulabili, de ce devenim conformiști de profesie, nefiind în stare să gândim pe cont propriu. Pentru asta folosim principiul oglindei. Un experiment făcut de niște cercetători americani a arătat că acei copii nesupravegheați și lăsați singuri într-o cameră, serviți cu un coș de bomboane din care aveau voie să-și aleagă doar una, furau mai multe, mai ales dacă unul mai curajos o făcea primul. Ceilalți se conformau. Dacă se vedeau în oglinda pusă intenționat în fața lor, cei mai mulți se abțineau de la acest gest.
Acest experiment a dus la următoarele concluzii: a) cine este obligat să se vadă pe sine (prins) ca într-o oglindă, făptuind, săvârșind un lucru, va acționa de regulă cinstit. Oglinda este o piedică în calea imoralității; b) dimpotrivă, necinstitul, amoralul, ascunde de sine însuși și de ceilalți faptele sale. Asta înseamnă că noi nu percepem, conștientizăm, ca aparținându-ne nouă faptele urâte, rele și nu le identificăm cu noi înșine (Câți dintre noi nu am încălcat unele legi ale circulației, de pildă, fără să ne simțim în vreun fel vinovați?!); c) există o discrepanță între dorințele noastre, legile care trebuie respectate și comportamentul nostru, așa încât dorințele noastre sunt pe primul plan, apoi legile morale.
Dacă suntem sinceri cu noi înșine, nu trebuie să ne ferim să spunem că pentru majoritatea oamenilor a fi fericit înseamnă, printre altele, puterea, faima, banii, sexul și, pentru tot mai puțini, iubirea. Între timp, pământul a devenit mai mic, temperatura medie globală crește, se topesc ghețarii, aerul e tot mai poluat, dispar tot mai multe specii de animale, un război planetar nuclear poate oricând bate la ușă. Pare-se că viitorul omenirii nu ne mai interesează! În acest context, îmi afirm teama, și nu sunt singurul (Stephen Hawking/ Brief Answer To The Big Question), că incapacitatea omului de a crește în înțelepciune, îl face mai mic decât el însuși și tot mai mic, până la dispariție. El știe asta, nu e prost. Ba mai mult, ar fi și în stare să schimbe ceva. Dar e incapabil!
Omului nostru din noi, îi lipsește oglinda corectoare! Adică, chipul lui Dumnezeu. De aceea reflectă în Univers chipul hidos al unui animal în călduri, pe care și extratereștrii, dacă există, se tem să-l privească! Acestuia, Universul însuși îi întoarce spatele (să nu zic dosul). În acest caz, operațiile estetice nu ajută la nimic! Ele sunt doar niște minciuni obraznice, frumos ambalate. Și atât! În urma lor, prăpădul! Și totuși, Fiul lui Dumnezeu ne iubește. E singurul în stare, singurul capabil!
Sursa foto: https://www.geo.de/magazine/geo-epoche/5433-rtkl-reserve-polizeibataillon-101
