Au trecut douăzeci de veacuri de când Fecioara Maria și tâmplarul Iosif din Nazaretul Galileei, într-o noapte adâncă, căutau loc de găzduire în Bethleem. Toate porțile erau închise în fața Fiului lui Dumnezeu, Care Se cobora în lumea noastră, pentru ca să aducă lumină “poporului care stătea în întuneric și celor ce ședeau în latura și umbra morții” (Matei 4, 16). Niște păstori îi conduc într-o peșteră săracă, unde “Fecioara Maria / Naște pe Mesia”. Aceasta este noaptea care pune capăt așteptării de secole. Este noaptea în care începe ziua fără de apus. Acum, cerul se logodește cu pământul, iar cântecul îngerilor se acordă cu vocile celor mici și săraci, ale celor curați. Păstorilor li
se dă vestea care bucură pe toți: “Astăzi vi s-a născut Mântuitor” (Luca 2, 11). În una din galeriile de pictură ale Europei, se găsește un tablou interesant. Pe pânza aceea este Nașterea Domnului, într-un cadru atât de cunoscut: Fecioara Maria, dreptul Iosif, păstorii, ieslea, staulul de vite. Persoane și lucruri abia se disting din umbrele nopții adânci, în care s-a petrecut marea taină a creștinătății. De unde vine lumina? Nu de la sfetnic de lumânare, nici de la lună, nici din cer. Toată strălucirea vine de la fața pruncului, Care Se vede culcat pe o mână de paie la mijloc, ca de la un mic soare căzut pe pământ. Pictorul a reușit să prindă cu măiestrie de mare inspirație tot înțelesul evenimentului petrecut la Bethleem, înțeles pe care Biserica noastră îl cântă cu atâta bucurie de Crăciun: “Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței...”.
* * *
Astăzi, când respingerea lui Dumnezeu a transformat pământul într-un imens pustiu, Hristos, “nădejdea slavei” (Coloseni 1 ,27), spune: “Eu sunt; nu vă temeți!” (Ioan 6, 20). Astăzi, când Satana revarsă otrava ucigătoare în sufletele oamenilor, domnind peste lume, Hristos, “Dumnezeu tare” (Isaia 9,5), spune: “Îndrăzniți; Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Astăzi, când primejdiile de război nu pot fi anulate, iar amenințările sângeroase, se impun cu tot mai multă forță, Hristos, “Domnul păcii” (Isaia 9,5), spune: “Pacea Mea dau vouă” (Ioan 14, 27). Domnul nostru Iisus Hristos este bătaia de inimă a unei vieți nemuritoare, balsamul suav pe rana egoismului, a urii și a păcatului, și singura speranță a acestei lumi rătăcite și bântuite de duhurile iadului. De aceea, nu pot decât să vă zic și eu cu îngerul: “Vă binevestesc vouă bucurie mare, că în cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor.” (Luca 2, 10-11).
* * *
Nașterea lui Iisus Hristos este răspunsul Părintelui ceresc la cea mai arzătoare nevoie a sufletului omenesc. Când vorbim de nevoile omului, ne facem adesea vinovați că avem în vedere doar cele trupești: mâncare, îmbrăcăminte, locuință. Noi avem, într-adevăr, trebuință de aceste lucruri și e bine să ne străduim să le obținem. Însă scris este că “nu numai cu pâine va trăi omul”, (Matei 4, 4). Jurnalistul, eseistul și criticul literar Giovanni Papini (1881-1956), scria undeva: “Doamne, nouă ni se pare că flămânzim după pâine, dar foamea noastră nu este decât lipsa Ta!”. Noi avem nevoie de adevăr, de pace și iubire, și toate acestea ni s-au dăruit nouă în noaptea când în Bethleem S-a născut Mântuitorul nostru.
Din volumul “Hristos, salvarea noastră”
