BACȘIȘUL, INCLUS ÎN NOTA DE PLATĂ ȘI ÎMPĂRȚIT DE PATRONI ANGAJAȚILOR!

Distribuie pe:

Potrivit unei inițiative legislative a Asociației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), bacșișul ar putea fi evidențiat separat pe bonul fiscal, fără a se supune cotei de TVA, pentru că acesta nu este asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

“În România, cultura bacșișului nu este atât de puternică încât acesta să fie obligatoriu. Bacșișul ar trebui considerat venit din alte surse, impozitat la sursă, prin aplicarea cotei de 10%, și distribuit angajaților de către conducerea companiei.

Există țări în care bacșișul este inclus în nota de plată, dar se plătește și ceva în plus, fiind cazul Italiei, Elveției sau Egiptului, și sunt țări unde este inclus în nota de plată și nu se practică plăți suplimentare (Argentina sau Franța).

În state ca Marea Britanie, Germania, Cehia, Turcia, Rusia sau SUA, bacșișul este între 10% și 20% din nota de plată, iar în Finlanda, Danemarca, Japonia sau China nu se lasă bacșiș.

În Uniunea Europeană, abordarea nu este unitară. Unele țări, precum Spania, Bulgaria sau Ungaria, nu au nicio reglementare în legislație legată de acest subiect. În Franța, bacșișul este inclus pe bon, iar sumele sunt distribuite angajaților.

Sunt considerate venituri ale angajaților și taxarea se face la angajator.

În alte țări, cum sunt Germania, Italia sau Cehia, aceste sume sunt incluse fie în prețul produselor, fie pe un rând separat pe bon, ca taxă pentru servicii, cuprinsă între 10% și 15% din nota de plată. Sumele sunt considerate venituri ale companiei care se distribuie angajaților și, astfel, impozitate ca atare.

În SUA, cele mai noi reglementări, propuse de Guvernul Trump în 2017, prevăd ca bacșișul să revină angajatorului în totalitate, iar acesta să decidă împărțirea lui între angajații care servesc și cei din bucătărie”, precizează reprezentanții HORA, citați de mediafax.ro.

Lasă un comentariu