Am scris adesea despre Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, întrunit în 2016, în insula Creta, poate nu în termenii cei mai elogioși, atacând unele articole care, la vremea emiterii lor, consideram, și continui să cred, că amenințau, și teoretic, și practic, desfășurarea cuvenită a vieții noastre sociale și spirituale, tulburând apele, și așa învolburate de presiunea Noii Ordini Mondiale. Nu am pregătirea necesară, mărturisesc, nici toate informațiile, pentru a judeca și analiza lucrurile în profunzime, dar devălmășia în care trăim, strivind frumusețea și puritatea relației Omului cu Divinitatea și cu valorile esențiale, mă obligă la reconsiderații în privința unuia dintre cele mai sensibile capitole, inclusiv făcându-mi mea culpa pentru un fragment de viață, pe care mi-l asum cu fruntea sus, dar pe care, dacă ar fi posibil, l-aș retrăi altfel. Regretele sunt tardive și inutile.
Una dintre temele aflate în aprigă dezbatere a fost Taina Căsătoriei, o atenție deosebită fiind acordată relativizării valorilor familiale, mai ales prin inventarea contractelor de coabitare, cunoscute și sub denumirea de parteneriate civile.
“Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoașterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși”, menționa documentul final, semnat de ierarhii celor zece Biserici Ortodoxe Autocefale.
“Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza amenințării asupra relațiilor particulare din sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovați”.
“Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie, înregistrată legal, nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din ea”.
Sfântul Sinod din Creta a reiterat faptul că Biserica Ortodoxă “nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale, astfel încât membrii ei, care se angajează în astfel de forme de coabitare, să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică”.
Prin intermediul documentului despre Sfânta Taină a Cununiei, ierarhii ortodocși au lansat un apel tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe și tuturor oamenilor de bunăvoință “să apere fidelitatea față de sacralitatea familiei”, în pofida tuturor problemelor cu care se confruntă societatea contemporană.
Au dreptate. Societatea umană este în derivă, natalitatea în scădere catastrofală, determinată și de războaie, și de utilizarea aberantă și necontrolată a contraceptivelor, dar și de rata criminală a avorturilor la cerere.
În luna iunie, Patriarhul Daniel le îndemna pe femei să nu facă avort, pentru că este un păcat deosebit de grav. “O mulțime de familii doresc să aibă copii și citesc Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, care, de asemenea, au avut-o pe Maica Domnului, ca binecuvântare, la adânci bătrânețe, precum și al altor sfinți. Pe de altă parte, din nefericire, există și familii care pot naște copii, dar nu o fac, ci îi avortează, îi ucid înainte de a se naște, ceea ce este un păcat deosebit de grav. De aceea, Biserica îndeamnă ca cei care au copii mulți să fie ajutați de cei care nu au copii, care fie pot adopta un copil părăsit de părinți, fie pot ajuta material și spiritual o familie cu numeroși prunci, cei care au copii să simtă că Dumnezeu îi iubește și că ei pot deveni, pentru Biserică și societate, o binecuvântare”.
Patriarhul a mai spus că în bisericile din România au loc, astăzi, din nefericire, mai multe înmormântări decât botezuri. “Populația îmbătrânește, numărul românilor scade, iar numărul avorturilor a depășit numărul populației, peste 20 de milioane de avorturi s-au făcut în țara noastră din 1990, și suntem printre primii din Europa la aceste capitol. Suntem creștini, dar nu viețuim creștinește întru totul”.
Desigur, subiectele acestea nu sunt doar în atenția ierarhilor ortodocși, ci a tuturor bisericilor care apără valorile umane, în general, și cele creștine, în special.
În cadrul tradiționalei sale predici din Piața San Pietro di Roma, Suveranul Pontif, care ne va vizita țara la sfârșitul lunii mai, Papa Francisc afirma, în toamna anului trecut, că avortul la cerere, realizat medical, este echivalent cu “angajarea unui asasin pentru a-ți rezolva o problemă”.
Decis să transforme Biserica Romano-Catolică într-o instituție mai inclusivă și mai iertătoare, făcuse, în 2016, un anunț “istoric” într-o “scrisoare apostolică” publicată la o zi după închiderea “Anului Jubiliar al Milei”:
“Vreau să reafirm, cu fermitate, că avortul este un păcat grav, deoarece înseamnă sacrificarea unei vieți nevinovate, dar nu există niciun păcat la care mila Domnului nu poate să ajungă și pe care nu poate să îl șteargă atunci când găsește o inimă care se căiește și care vrea să se reîmpace cu Dumnezeu”.
Pontiful acordase deja, temporar, tuturor preoților puterea - denumită “absolvirea sacră” - de a ierta avortul, în perioada Anului Sfânt, de pe 8 decembrie până pe 20 noiembrie, însă tonul solemn, din scrisoarea sa de luni, sugera deja că această modificare ar putea dura măcar până la încheierea mandatului său papal: “Așadar, ofer tuturor preoților, în virtutea ministeriatului lor, facultatea de a le absolvi de vină pe toate persoanele care au comis păcatul de a face avort. Dispoziția pe care o anunțasem deja în această privință, limitată la durata Anului Sfânt, a fost în acest fel extinsă”.
Potrivit religiei romano-catolice, avortul este considerat un păcat atât de grav, încât persoanele care îl fac sau contribuie la îndeplinirea lui riscă o excomunicare automată, până când păcatul le este iertat în urma unei confesiuni. În trecut, doar un episcop sau un duhovnic special, desemnat într-o dioceză, puteau să ofere iertarea pentru comiterea unui avort. Deși episcopii din anumite dioceze din țările dezvoltate, precum Statele Unite și Marea Britanie, au delegat deja această autoritate către preoții parohiali, vechea normă a rămas în vigoare în cea mai mare parte a lumii.
Într-un document emis în 2015, papa Francisc descria “chinul existențial și moral” suportat de femeile care decid să facă întrerupere de sarcină, afirmând că s-a întâlnit cu “multe femei care poartă în inimile lor cicatricea acelei decizii agonizante și dureroase”. În mod cert, acele persoane care au ajuns să i se confeseze erau sincere. Dar nu aș generaliza... cu mâna pe inimă. Atâta vreme cât există bestii cu pretenții humanoide, care nici măcar nu ajung pe masa vreunui ginecolog, pentru a ucide “cu mâinile curate”, ci își zdrobesc fără milă pruncii nou-născuți sau îi aruncă în ghenă, înseamnă că legătura pământenilor cu Divinitatea devine tot mai greu de recuperat și mântuirea tot mai îndepărtată, dacă nu imposibilă.
Mai mult ca oricând, acum, avem nevoie de Credință, de Biserică, de preoți, și de Dumnezeu, care este UNUL pentru toți, și care și-a jertfit Fiul pentru toți, indiferent cum ne numim și indiferent cum ne închinăm. Fiindcă acolo este singurul Adevăr. Acolo este Viața. Și acolo este și Înălțarea, despre care prea repede am uitat. Și ne tot prăbușim în gol....
