Fără fotosinteză nu ar exista viață. Iată de ce, dintotdeauna, plantele verzi au fost sacrificate. Nu toate, deoarece unele au “decis” să nu mai folosească - asemenea rudelor lor - deșeurile sau cadavrele de animale ca sursă de azot, “hotărând” să-și procure altfel proteinele de care au nevoie. O aberație a naturii? Nicidecum, dacă ne gândim că numărul speciilor vegetale numite “carnivore” se apropie de 450. Majoritatea trăiesc în condiții dificile, în special mlaștini acide, mai rar în zone stâncoase și aride, neatrăgând privirea vizitatorului neavizat. Interesante sunt însă strategiile adoptate de ele pentru a supraviețui. Într-adevăr, capcana inventată de Drosera constă în picăturile lipicioase secretate de micile glande sferice de culoare roșie ale plantei. Atrase de mirosul emanat de acestea, insecta imprudentă, muscă sau fluture, va deveni prizonierul lor, mișcările sale disperate, agravându-i situația și așa critică. Dionaea își etalează frunzele la suprafața solului. Extremitatea fiecăreia este divizată în doi lobi semicirculari, prevăzuți pe margine cu spini. Ei se închid cu o viteză uimitoare, îndată ce sunt atinși. Drosera binata, din Africa de Sud, una dintre cele mai mari specii ale genului, dispune de niște perișori ale căror vârfuri lipicioase strălucesc în soare ca stropii de ploaie. Ea poate să captureze chiar și fluturi mari. În schimb, Pinguicula vulgaris, comună emisferei nordice, se mulțumește doar cu musculițele păcălite de mirosul degajat de cleiul elaborat de frunze.
