Suntem informați că mai marele secuilor, Izsak Balazs, intenționează să depună spre aprobare, Primăriei Târgu-Mureș, o nouă cerere pentru al șaptelea marș prevăzut și în acest an, la 10 martie. Chiar dacă în ultimii doi ani, marșul în sine a devenit mai puțin violent din partea mulțimii, mesajul liderilor, al celorlalți participanți la manifestare, și-a sporit chiar caracterul jignitor, incitant la ură și nesupunere, antiromânesc. Iar dacă este vorba de omagierea unui eveniment mai mult sau mai puțin fericit, cum este cazul celor doi sau trei secui condamnați la moarte de către instanțele imperiului habsburgic, unde românii n-au avut nicio implicare, eveniment care s-a produs la Târgu-Mureș, pe la 1854, nu vedem de ce furia și toate anatemele ce decurg din aceasta nu se îndreaptă împotriva făptuitorilor, ci nu a noastră, a românilor.
Față de această mișcare antiromânească, pentru că, la urma-urmei, despre aceasta este vorba, noi ne-am exprimat de fiecare dată punctul de vedere, arătând că secuilor le-ar ședea bine să omagieze acest moment la ei acasă, amintindu-și că această problemă a propriei libertăți pe care o ridică acum ostentativ, n-a primit răspunsul așteptat nici pe vremea multisecularei administrații a statului maghiar. Stat care nu s-a prea purtat cu mănuși cu ei și nici nu le-a prea cântat în strună, din moment ce, ori de câte ori simțea nevoia sau îi dicta interesele, acționa în consecință, desființând sau reconfigurând scaunele secuiești după bunul său plac, restrângându-le drepturile și libertățile.
În schimb, același stat maghiar n-a ezitat să-i transforme, de fiecare dată, în vârf de lance împotriva sașilor, și mai ales a românilor, exploatându-le duritatea și intransigența recunoscute în aplicarea măsurilor de corecție. De altfel, istoria multiseculară a oprimării românilor de către unguri a reținut nenumărate cazuri de acest gen, aceiași secui, divizii speciale ale acestora fiind aruncate împotriva românilor, atât la 1848, cât și în lupta de eliberare a Transilvaniei, din anii 1918-1919, dar și în perioada ocupării horthyste din 1940-1944.
Asemenea fapte petrecute de-a lungul istoriei au lăsat urme adânci în memoria colectivă a românilor și fiecare marș al secuilor, fie el pașnic sau mai puțin pașnic, nu face altceva decât să trezească resentimente în rândul acestora, să răscolească amintiri pe care n-am dori să le mai acutizăm, ciuntind astfel din capitalul de simpatie de care, cu toate păcatele lor, secuii continuă să se bucure în rândul românilor.
Pentru a lămuri mai bine aceste lucruri, am găsit de cuviință să reluăm cele 11 episoade din cartea-document a scriitorului reghinean Alexandru Ceușianu, intitulată “Vremuri de osândă” în care autorul descrie cu lux de amănunte abominabilele fapte petrecute la Reghin, în timpul Revoluției de la 1848, autorii acestora fiind tocmai armata de 20.000 de secui, trimisă de Kosuth Lajos să înăbușe revolta sașilor și a românilor care au spus NU, uniunii Transilvaniei cu Ungaria. Ne gândim că, dacă acest gen de fapte petrecute cu mulți ani în urmă, dar care au lăsat urme adânci în memoria oamenilor vor ajunge la urechile domnului Balazs și ale altor lideri din zonă, cu capetele înfierbântate, poate își vor mai potoli avântul, în plăcerea lor nestăvilită de a lovi, cu orice prilej, în demnitatea românilor, pentru că așa consideră ei că le vor crește galoanele în ochii celor pe care continuă să-i mintă și să-i manipuleze cu atâta nerușinare.
