România ocupată fără trupe: “fantomele” lui Soroș (XII) MIHNEA BERINDEI
“Mihnea Berindei este un personaj care a avut «o relație specială» cu Securitatea, relație pe care nu orice cetățean a avut-o. El a avut un dosar fond rețea deschis... și a fost recrutat pentru încadrarea informativă a unui element «lucrul activ», având chiar două nume de cod... Berindei este cunoscut pentru apropierea sa de cercurile socialiste de la Paris, unde a ajuns «lăsat să plece» de odioasa Securitate, cea care îi cerea și note informative. Întors la «revoluție» în România, a avut o contribuție serioasă la întemeierea GDS, o instituție fondată de cunoscutul agent KGB, Silviu Brucan” (Victor Roncea, ziarul Ziua).
Nerușinații speculatori de sentimente colective, atât de determinați în crearea unor specii non-umane, nu au făcut niciun rabat, în încercarea lor de a aduce întreaga lume în declin, de la a investi sume imense în alterarea conștiințelor, de a folosi guverne și servicii speciale ca, semănând minciuni, să se dezrădăcineze de valorile perene: Dumnezeu și Țara. Nici nu ai crede, după cât s-a încercat a ne convinge că Securitatea a fost o fanatică “gardă pretoriană” a lui Ceaușescu, faptul că și securiștii “noștri” au fost în stare să se ralieze noului curs al istoriei, “exact”la aniversarea a 200 de ani de la Revoluția Franceză, dar realitatea este că S-A ȘTIUT și la noi când s-a dat “semnalul” și folosindu-se de “cârtițele” din Exil, Soroș și ai lui au atras în cursă niște păpușari din România, autoproclamați “disidenți” ca să dezintegreze România, în etape, mai întâi eliminându-l pe naționalistul Ceaușescu. Și uite-așa, ca “din senin”, “umbra” lui Soroș din Securitate l-a recrutat (și) pe etnopolitrucul neokominternist M. Berindei, încă înainte de “exilul” lui în Franța (1968), acolo unde avea să devină “sufletul exilului democratic de la Paris” (cum spune prietenul său, V. Tismăneanu).
Nici să nu vă imaginați însă că i-a fost foarte greu să își câștige pâinea, în Franța, căci turcologul nostru “de serviciu” și-a intrat rapid în rol, naturalizându-se în 1970, ulterior făcând figură publică, printre cei folosiți ca să încalce drepturile în numele “dreptului”, de lider al militanților (în 1977 a fondat Comitetul Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului, iar în 1980 a înființat LADO la Paris), predispuși să uite de unde au plecat, gata să intoxice informativ, cu sau fără timp, cu scopul de a complota împotriva Țării și de a ne expune riscului major al dispariției dimensiunii sufletești în Era cea Nouă!
Bineînțeles, “cuvântul greu” al lui Berindei, în relația sa cu agenții de la Radio “Europa liberă” și cu mass-media franceză implicată în susținerea disidenței anticeaușiste în România, s-a datorat și contextului căsătoriei cu Catherine Soroș, fiica din a doua căsătorie a tatălui lui G. Soroș, ceea ce explică sugestiv cum de a fost posibil ca acesta să semneze pentru autonomia “culturală” a Transilvaniei (Declarația din iunie 1989, de la Budapesta), iar apoi, în atitudinile sale federaliste privind spațiul transilvan, să dezinformeze Presa Franței prin victimizarea internațională a comunității maghiare din Transilvania (Le Monde titra, în august 1989, că “doi unguri din Transilvania au fost omorâți în bătaie” de milițieni români, iar Le Soir înduioșa cu “știrea” că o învățătoare româncă fugară, însărcinată în luna a 9-a, a simțit durerile nașterii, pe când traversa Dunărea înot).
Ei bine, stimați cititori, iată cum de am ajuns, în acest “Ghetsimani al istoriei”, să fim luați ca “ținte” de alde Berindei și de cei cu care s-a împrietenit “la cataramă” din soroșistul GDS (după ce au contribuit la sângele eroic vărsat în Decembrie 1989), într-un război psihologic al dezinformării, pe față, cu o mulțime de trădători și un aliat, Dumnezeu, de Care poporul nostru pare să fi uitat!
