HANDBALISTELE DE LA CSM TG.-MUREȘ AU ACCES ÎN OPTIMILE DE FINALĂ ALE CUPEI ROMÂNIEI FAN COURIER

Distribuie pe:

Echipa CSM Tg.-Mureș s-a impus, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 30-25 (14-12) în fața echipei HC Activ CSO Plopeni, partida contând pentru șaisprezecimile de finală ale Cupei României Fan Courier la handbal feminin. Au marcat pentru echipa CSM Tg.-Mureș: Munteanu - 6 goluri, Bărăbaș (5), Târșoagă (5), Bucin (5), Darie (4), Lăcătuș (2), Moldovan (1), Stângu (1) și Ghemeș (1). Echipa CSM Tg.-Mureș s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României Fan Courier, alături de HC Zalău, CS Gloria Bistrița-Năsăud, CSU Cluj-Napoca, CSM București, CS Universitatea de Vest Timișoara, HC Dunărea Brăila, Rapid București, Dinamo București, SCM Rm. Vâlcea, AHCM Slobozia, CSA Steaua București, CSM Galați și FC Argeș Pitești. Ultimele două meciuri din 16-imi, Măgura Cisnădie - SCM Craiova și CSM Slatina - SCM Gloria Buzău, s-au disputat luni, 18 februarie.

Lasă un comentariu