Un om necioplit și incult, din Troy, statul New York, s-a îndrăgostit de o frumoasă vază pe care a văzut-o într-un magazin. Apoi, el a economisit bani, a cumpărat vaza și a pus-o în camera lui. Acolo, vaza a devenit un fel de critic asupra a tot ceea ce era în jur. Geamurile păreau murdare în spatele frumoasei vaze; el le-a curățat bine. Scaunele păreau rupte; el le-a reparat. Pereții păreau nezugrăviți; el i-a zugrăvit. Dușumeaua părea degradată; el a reparat-o cum se cuvine. Treptat, toată camera a devenit frumoasă. Ea a devenit vrednică de frumoasă și minunată vază. Din această istorisire, învățăm că este foarte important să luăm ceva frumos în viețile noastre, în fiecare zi. Aceasta ne ajută să vedem lucrurile rele, urâte și păcătoase și să le îndepărtăm de la noi. Ar fi bine să ne întrebăm, adeseori, cine este persoana cea mai frumoasă și cea mai sfântă pe care putem să o primim în viețile noastre. Această persoană este Iisus Hristos, Cel “împodobit cu frumusețe mai mult decât fiii oamenilor” (Psalm 44, 3). Mântuitorul nostru este Frumusețea care salvează lumea.
* * *
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” - aceasta este rugăciunea inimii și este obligatorie pentru fiecare creștin, în toată vremea și în tot locul. Psalmistul David grăiește: “Bine voi cuvânta în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea” (Psalm 33, 1). Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: “rugați-vă neîncetat!” Sfântul Macarie cel Mare, arătând că suntem datori să ne rugăm neîncetat zice: “Creștinul trebuie să aibă întotdeauna amintirea lui Dumnezeu, căci scris este: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta (Matei 22, 37). Adevăratul rugător trebuie să-L iubească pe Dumnezeu, nu numai atunci când intră în Biserică, ci și atunci când umblă, când stă de vorbă, când mănâncă și bea”. Din rugăciune, cu buzele, ea devine rugăciune a minții, iar mintea, unindu-se cu inima, devine rugăciune a minții în inimă, rugăciune a întregii persoane, care nu se roagă din timp în timp, ci în toată vremea, chiar în mijlocul altor rugăciuni. Această rugăciune a inimii mai este numită și “Rugăciunea lui Iisus”. Ea s-a dezvoltat în Muntele Sinai și în Muntele Athos, fiind amintită de Sfinții Părinți ca: Sfântul Macarie cel Mare, Diadoh al Foticei, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Simeon Noul Teolog. Ea își are originea în concepția biblică a numelui. A rosti “Iisuse”, înseamnă a-L invoca, a-L chema la noi. Invocarea Numelui divin permite omului să și-l însușească personal, să-L primească în inima sa, să se unească cu Dumnezeirea prezentă în Sfântul Nume.
* * *
Dacă ai o suferință, vei înțelege că aceasta nu este din întâmplare, ci pentru ca ea să-ți servească ca o treaptă. Dacă întâlnești încercare în viață, vei înțelege că nici ea nu este din întâmplare, pentru că Domnul te purifică prin încercări. Atunci vei înțelege că universul este la dispoziția ta, că Domnul a creat totul pentru tine și a pus totul la dispoziția ta. Este un plan minunat. De aceea suntem chemați să nu ne preocupăm de ceea ce vom mânca și vom bea, pentru ca să devenim liberi ca păsările, frumoși cum sunt crinii. Am citit undeva că este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de trandafiri. Construirea unui caracter creștin poate fi comparată cu producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de gânduri bune și fapte nobile sunt necesare să creeze un model prețios de comportament. Pentru a fi plăcuți și a deveni puternici în credință, trebuie să ne concentrăm în dezvoltarea unor obiceiuri sfinte.
Din volumul “Hristos, salvarea noastră”
